„Frozen Ignat / Cine a ucis Crăciunul?”, un thriller românesc incitant – Dorel Vişan: „Este un film pentru oameni”

Premiera celui mai recent film regizat de cineastul Dinu Tănase, „Frozen Ignat / Cine a ucis Crăciunul?” a avut loc vineri seara, 23 februarie, la Cinematograful Victoria din Cluj-Napoca, în prezenţa actorului principal, Dorel Vişan, a producătorului Marius Barna, precum si numeroase personalităţi clujene, cum ar fi, Mitropolitul Clujului, ÎPS Andrei, taragotistul Dumitru Fărcaş sau interpretul de muzică populară Ioan Bocşa.

Povestea filmului are loc într-un sat izolat din Delta Dunării, Grindu, şi este bazată pe fapte reale – un destin tragic al unei familii dintr-un sat de pe malul Dunării. Ana, plecată în străinătate, revine pe meleagurile natale pentru a participa la funeraliile bunicului ei, Dumitru, pe care l-a iubit foarte mult. Totul ia o întorsătură neaşteptată atunci când femeia descoperă întâmplările tragice prin care au trecut bunicii ei într-un „loc blestemat care face ce vrea din oameni”, determinate şi de tradiţiile şi mentalităţile unei lumi arhaice. Un film învăluit în mister, care îţi taie răsuflarea. Pelicula reprezintă o călătorie iniţiatică, cu o puternică rezonaţă mistică datorată spaţiului unde ajunge. Punctul culminant are loc de Ignat, înainte de Crăciun.

Filmul este unul incitant, dramatic şi extrem de dur de privit datorită scenelor violente, dar este un film despre condiţia omului şi cât de mult poate să decadă o persoană. O peliculă care reuşeşte să ţină privitorul cu sufletul la gură până la final.

În rolurile principale joacă Dorel Vişan (Dumitru), Alexandra Fasola (Ana, aflată la debut), Dana Dogaru (bătrâna Stanca), Constantin Cojocaru (Petre) sau Mircea Rusu (Comisarul Moldovan).

Filmul a fost lansat în cinematografe pe 9 februarie.

„Vă mulţumesc tuturor care aţi venit, vreau să vă spun că la Bucureşti nu am putut dormi după film. Eu văzusem filmul la festivalul de la Montreal, unde au fost numai canadieni şi cinci români, din care pe trei i-am evitat eu.

La Bucureşti m-a impresionat foarte tare pentru că cinematograful astăzi împins la periferie şi la marginea oraşului face filme pentru concurs şi pentru premii, dar cred că filmul acesta e pentru oameni, într-o perioadă în care omul este într-o mare cădere şi mă uitam la film şi mă gândeam cât de jos poate să cadă un om, nu ne mai gândim la treburile astea. Un om poate să cadă din două lucruri, dintr-o prăbuşire interioară pentru că l-a părăsit pe Dumnezeu şi dintr-un impuls exterior că nu mai poate înţelege şi nu mai poate administra mizeriile vieţii. Nu trebuie decât să vă uitaţi în jurul dumneavoastră şi să vedeţi cum functionează aceste sisteme.

Poate că şi pe dumneavoastră o să vă urmărească acest film, ceea ce este foarte bine”, a susţinut actorul Dorel Vişan la finalul filmului.

Foto © https://www.facebook.com/gringosauto/
Foto © https://www.facebook.com/gringosauto/

Interpretul de muzică populară Dumitru Fărcaş, marcat de film, i-a adresat o întrebare prietenul său Dorel Vişan. „Cunoscându-te atâta lume şi lăsând o imagine a unui om de omenie, cu un suflet ales, cu un caracter deosebit, o blândeţe şi nobleţe sufletească, ce eforturi ai făcut să ajungi atât de adânc în crima pe care ai realizat-o, e foarte greu greu cu toate eforturile şi cu tot ce poate gândi unul dintre noi, oricare ar fi, cunoscându-te bine, cum ai putut să realizezi un rol absolut deosebit care aş putea spune că era imposibil după trăirile mele şi relaţiile pe care noi le avem de o viaţă să te pot cunoaşte într-o stare atât de deosebită”, a spus taragotistul.

„Aici e forţa artistului care se respectă pe el şi îşi respectă publicul. Sigur, au fot multe probleme cu regizorul, cu producătorul, am avut multe contradiţii, dar până la urmă am lăsat unii de la ceilalţi şi cred că am lăsat mult şi după mine pentru că aveam experienţă filmică, care a contat extraordinar”, a răspuns Vişan.

VIDEO – Înregistrarea sesiunii de Q&A la finalul filmului

TRAILER-ul filmului

Dinu Tănase (72 de ani) este unul dintre cineaştii din vechea generaţie, iar după o strălucită carieră ca director de imagine, el a devenit regizor, scenarist şi producător. Absolvent al Institutului de Artă Teatrală şi Cinematografică „I.L.Caragiale” – secţia Imagine (promoţia 1968), Dinu Tănase este şi preşedintele Uniunii Producătorilor de Film şi Audiovizual din România, care organizează Festivalul Indie al Producătorilor de Film Independenţi din România.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.