Gradus ad Parnassum – Concert simfonic cu studenţi ai Acamidei de Muzică „Gheorghe Dima”, de Ziua Femeii

Filarmonica de Stat „Transilvania” susţine în fiecare stagiune tinerele talente şi debutul artistic pe scena muzicii clasice, prin seria de concerte Gradus ad Parnassum. Marţi, 8 martie, de la ora 19, vă invităm în sala Colegiului Academic, la primul concert Gradus ad Parnassum din stagiunea 2015-2016, susţinut de Orchestra Filarmonicii, alături de unii dintre cei mai talentaţi studenţi ai Academiei de Muzică „Gheorghe Dima”: Krisztina Nagy (clarinet), Emese Török (clarinet), Bogdan Bohuş (pian), Aida Pavăl-Olaru (soprană) şi Luca Pulbere (pian). Concertul va fi condus de József Horváth. Din programul serii fac parte lucrări de Mozart, Ragmaninov, Franz Kromer şi Gaetano Donizetti.

József Horváth a studiat dirijat cor la Academia de Muzică „Gheorghe Dima”, cu Florentin Mihăescu, Cornel Groza şi Gheorghe Victor Dumănescu. În anul 2001, a absolvit, în cadrul aceleiaşi instituţii, a doua specializare, dirijat orchestră, sub îndrumarea lui Petre Sbârcea.

După terminarea studiilor, a participat la cursurile de măiestrie susţinute de Christfried Brödel, János Fürst, George Pehlivanian, Ghennady Rojdestvensky şi Kurt Masur. Evoluţia profesională i-a fost influenţată în mod semnificativ şi de participarea sistematică la repetiţiile şi concertele maeştrilor Claudio Abbado, Rudolf Barshai, Sir Colin Davis, Adam Fischer, Gianluigi Gelmetti, Valery Gergiev, Philippe Herreweghe, Leonard Slatkin, Pinchas Steinberg, Jesús López-Cobos şi George Prêtre.

Începând din luna octombrie 1999, este dirijor al Operei Maghiare, iar din noiembrie 2006 al Operei Naţionale Române din Cluj. Ca dirijor invitat a condus Orchestrele Filarmonicilor din Arad, Bacău, Braşov, Cluj-Napoca, Satu-Mare, Sibiu, Timişoara, Ploieşti, Târgu-Mureş, Orchestra de Cameră Radio din Bucureşti, Operele Naţionale din Bucureşti şi Iaşi, Corul Radiodifuziunii din Budapesta şi Orchestra Simfonică RTVE din Madrid, Spania.

Este fondator şi Director Artistic al Orchestrei CLASSICA din Cluj-Napoca, prin care doreşte sa promoveze tinerii muzicieni din Transilvania.

Krisztina Nagy a absolvit Liceul de Artă din Târgu-Mureş la clasa profesorului László Sándor şi Makkai István. Este studentă în anul I master, sub îndrumarea profesorului univ. Dr. Ioan Goilă.

A obţinut Menţiune la Clarinet Fest în Cluj-Napoca (2012), Premiul I la „Zene határok nelkül” (2015) şi a participat la Concursul  „Dima” la Cluj (2015).

A participat la cursurile de măiestrie susţinute de Klenyán Csaba, Réman Tibor şi Valentin Uryupin.

A susţinut recitaluri de clarinet solo şi de muzică de cameră la Târgu-Mureş, Baia Mare, Iaşi şi Cluj-Napoca şi a concertat în compania Orchestrei Filarmonicii din Târgu‑Mureş, a Orchestrei Filarmonicii „Transilvania” şi a Orchestrei Studenţilor Academiei de Muzică „Gheorghe Dima”. În anul 2015 a cântat în „Young Famous Orchestra”.

A colaborat ca instrumentist cu Orchestra Simfonică din Târgu-Mureş, cu Orchestra Filarmonicii „’Transilvania’’ din şi cu Orchestra Filarmonicii de Stat „Dinu Lipatti’’ din Satu Mare.

Absolventă a Liceului de Muzică din Odorheiu Secuiesc, unde a studiat clarinetul cu profesorul Sándor Endre, Török Emese Adél este studentă în anul master I, la clasa profesorului Ioan Goila.

A obţinut Premiul II la Olimpiadele Naţionale de Muzică de la Bacău (2008), Bistriţa (2009) şi Cluj (2011), Menţiune în cadrul aceleiaşi competiţii de la Bucureşti (2008), Premiul II la Concursul „Marţian Negrea” de la Ploieşti (2009), Premiul II la Concursul Internațional de la Iaşi (2013). De asemenea a participat la concursul internațional „Gheorghe Dima”. Pentru rezultatele sale deosebite, Török Emese a fost premiată de Clubul Rotary şi de Consiliul Judeţean Harghita. A participat la cursurile de măiestrie susţinute de Béla Kovács, Zsolt Szatmári, János Maczák şi Klenyán Csaba. A colaborat cu Opera Maghiară din Cluj-Napoca, cu Filarmonica „Transilvania”, este membru în Orchestra „Antonin Ciolan” a Academiei de Muzică din Cluj și membru în Orchestra Simfonietta. A susţinut recitaluri solo şi camerale la Odorheiu Secuiesc, Miercurea Ciuc, Baia Mare, Târgu-Mures şi Cluj-Napoca, şi a concertat în compania Orchestrei Studenţilor Academiei de Muzică şi a Orchestrei Filarmonicii „Transilvania”.

Bogdan Bohuș a început studiul pianului la Liceul de Artă din Oradea, iar în anul 2010 a fost admis la Academia de Muzică „Gheorghe Dima” din Cluj-Napoca, la clasa de pian a prof. univ. dr. Adriana Bera. În prezent își continuă studiile de masterat în cadrul aceleiași instituții.

Bogdan Bohuș se remarcă începând din perioada gimnazială prin multiplele premii I obținute la concursurile și olimpiadele naționale (Oradea, Satu-Mare, Cluj-Napoca, Bacău, Bistrița). În anul 2011 câștigă Premiul I şi Premiul Special la Concursul Naţional „Duo Pianistic” (Cluj-Napoca) și Premiul II la Concursul Internaţional „Liszt 200” (Cluj-Napoca), iar în 2013 i se acordă Premiul de Excelenţă din partea clubului Kiwanis Art Oradea și Premiul pentru cel mai bun acompaniator la Concursul Naţional „W. A. Mozart”, ediţia a XXIV-a (Cluj-Napoca). În anul 2012 a fost bursier al Internationale Sommerakademie Mozarteum la Salzburg și al proiectului „RotarArt 4×4” coordonat de cluburile Rotary Visio şi Rotaract Cluj-Napoca. În anul 2014 a fost desemnat câştigătorul bursei Yamaha Music Foundation Europe.

Începând din anul 2007, pianistul susține recitaluri în diferite orașe din țară: Oradea, Cluj-Napoca, București, Iași, Timișoara, Baia Mare, Zalău, Târgu-Mureș. Debutul său solistic are loc in cadrul concertelor educative organizate de Filarmonica de Stat din Oradea (2007-2008), sub bagheta dirijorului Jankó Zsolt. În anul 2011 susține un concert cu Orchestra Academiei de Muzică „Gheorghe Dima” în cadrul decernării titlului de „Doctor Honoris Causa” maestrului Emil Simon, iar în următorul an concertează alături de Orchestra Filarmonicii de Stat din Oradea și dirijorul Dorin Frandeș. În 2013 și 2014 susține concerte la Cluj-Napoca, alături de Orchestra Filarmonicii de Stat „Transilvania”, sub bagheta dirijorilor Tiberiu Soare și Cristian Sandu, și colaborează cu Agile Classical Orchestra, condusă de Dalma Kovacs.

A participat la cursurile de măiestrie susținute de personalități precum Robert Levin (SUA), Martin Hughes (Austria), Georg Sava (Germania), Jean-Franςois Antonioli (Elveția), Theodor Paraschivescu (Franța), Peter Nelson (Germania).

Aida Pavăl şi-a început pregătirea muzicală la Liceul de Muzică „George Apostu” din Bacău, unde a studiat vioara, continuând apoi la Colegiul Naţional de Arte „Dinu Lipatti” din Bucureşti. În prezent, este studentă la masterat la Academia de Muzică „Gheorghe Dima”, la clasa prof. univ. dr. Elena Andrieş. A participat la cursurile de măiestrie susţinute de Mariana Nicolesco şi Mariana Colpos.

A fost distinsă cu Premiul III la Concursul Naţional de Lied „Ionel Perlea” (Slobozia, 2014), Premiul de Excelenţă la Concursul Naţional de Lied Românesc de la Braşov (2013), Premiul pentru cel mai tânăr interpret la Concursul Internaţional „Hariclea Darclée” (Brăila, 2012), Marele Premiu la Olimpiada Naţională de Muzică din Cluj-Napoca (2011), Premiul I la Olimpiada Naţională de Muzică din Bistriţa (2010), Premiul I la Concursul Internaţional de Interpretare „George Georgescu” (Tulcea, 2011). Aida Pavăl a susţinut numeroase concerte organizate de Fundaţia „Remember Enescu” la Bucureşti, Cluj-Napoca şi Bacău.

Luca Pulbere s-a născut în anul 1992 în Cluj-Napoca,  într-o familie de artişti. A urmat cursurile Liceului de Muzică „Sigismund Toduţă” din Cluj, la clasa prof. Teodora Ţugui, apoi alături de conf. univ. dr. Cipriana Gavrișiu. Și-a continuat studiul pianului la Academia de Muzică „Gheorghe Dima” din Cluj-Napoca, unde este în prezent masterand în anul I, sub îndrumarea prof. univ. dr. Daniel Goiți. În anul 2014 a studiat în Germania, în cadrul programului Erasmus, la Hochschule für Musik Freiburg, la clasa lui Tilman Krämer. A participat la numeroase concursuri şi festivaluri, unde a obţinut diverse distincții: Premiul special al juriului la Concursul „Mozart” pentru duo vioară-pian (2015), Premiul II la Concursul Mozart pentru trio cu pian (2011), premii la Olimpiadele naţionale de interpretare muzicală (2009, 2010, 2011), Premiul „Franz Liszt”, Premiul „J. S. Bach” la concursul Pro Piano din Cluj, diplome de excelenţă, participări la festivalul internațional de muzică de cameră „SoNoRo”, festivalul „Remember Enescu” și altele. De asemenea, a susţinut numeroase recitaluri pe scenele din ţară, precum și în străinătate: Konstanz, Freiburg im Breisgau, Bad Endorf, Wehr (Germania), Kreuzlingen (Elveția), Veneția (Teatro la Fenice).

Este bursier al festivalului internațional de muzică de cameră „SoNoRo”, unde de-a lungul anilor a avut ocazia să studieze și să urce pe scenă alături de interpreți importanți din domeniul muzicii de cameră. A concertat alături de Orchestra Academiei de Muzică din Cluj, iar recent alături de Orchestra Filarmonicii din Freiburg, , în cadrul unui proiect în colaborare cu Theater Freiburg.

A participat la mai multe cursuri de măiestrie, atât în România cât și în străinătate, colaborând cu muzicieni de renume precum Mihaela Ursuleasa,  Petras Geniušas, Martin Hughes, Diana Ketler, Răzvan Popovici, Frank van der Laar şi Maximilian Hornung.

Biletele la concertele Filarmonicii de Stat „Transilvania” se pot achiziţiona online, de pe biletmaster.ro.

Biletele se pot cumpăra şi de la Agenţia de Bilete a Filarmonicii (Piaţa Lucian Blaga nr. 1-3, la parter în incinta Casei de Cultură a Studenţilor, Tel. 0264 43 00 60) conform programului: Luni & Miercuri 10 – 14, Marţi & Joi 12 – 18 şi Vineri 10 – 14 sau cu o oră înainte de concert, direct de la locaţia acestuia.

20 lei preţ întreg / concert

10 lei preţ redus (elevi, studenţi şi pensionari) / concert

Faci un comentariu sau dai un răspuns?

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.