Echipa de handbal masculin a Universității Cluj a disputat primul joc oficial din acest an, sâmbătă, 21 februarie, pe teren propriu, împotriva formației HC Rom Cri Brașov, câștigat cu scorul de 32-26 (18-11).
Partida a contat pentru etapa a XV-a a Diviziei A, Seria B de handbal masculin.
Liviu Hossu și Alex Popa au fost cei mai buni marcatori ai echipei pregătite de cuplul de antrenori Radu Marc – Liviu Jurcă, ambii marcând căte 6 goluri. Aceștia au fost urmați de Mihai Miroiu, autor a 5 goluri, Mihai Savu cu 4 și Cristian Suciu, cu 3 reușite.
„Este prima victorie pentru antrenorul Radu Marc. Ne doream o victorie la o diferență mult mai mare, dar până la urmă ne bucurăm că am câștigat și am obținut cele 3 puncte. Ne dorim să continuăm parcursul bun și la Făgăraș, unde ne așteaptă un meci greu”, a declarat tehnicianul handbaliștilor universitari, Liviu Jurcă.
Partida de la HCM Făgăraș este programată sâmbătă, 28 februarie, cu începere de la ora 11:00.