Documentarul „Hoinari prin Munți”, debutul observațional al regizorului Cosmin Dumitrache, va avea avanpremiera mondială în cadrul Festivalului Internațional de Film Transilvania (TIFF) 2026, unul dintre cele mai importante evenimente cinematografice din Europa Centrală și de Est.
Unde va putea fi urmarita proiectia?
Proiecția specială este programată pe 14 iunie 2026, de la ora 21:45, la Iulius Parc Open Air din Cluj-Napoca. Evenimentul marchează prima întâlnire a publicului cu povestea lui Dinu și Marlene Mititeanu, două figuri emblematice ale comunității montane din România. Accesul se face pe bază de bilet, în valoare de 25 de lei.
Biletele sunt disponibile pe site-ul oficial TIFF: https://tiff.eventbook.ro/film/bilete-tiff-2026-hoinari-prin-munti-mountain-wanderers.
Momentul va avea o încărcătură aparte și pentru protagoniștii filmului. Dinu și Marlene Mititeanu vor fi prezenți la proiecție și vor urmări pentru prima dată documentarul care le surprinde viața, pasiunea pentru munte și legătura profundă construită de-a lungul deceniilor. Imediat după vizionare, publicul este invitat la o sesiune de întrebări și răspunsuri (Q&A) în prezența celor doi protagoniști și a regizorului Cosmin Dumitrache.
„Sunt extrem de încântat că acest proiect al meu de suflet va fi văzut în avanpremieră mondială la TIFF, în inima României, și chiar acasă la protagoniștii filmului. Ei nu au urmărit decât secvențe, așa că va fi cu atât mai emoționant și pentru mine, dar și pentru ei. Am avut un feedback minunat din partea publicului în urma vizionării trailerului <Hoinari prin Munți> și ne dorim ca și filmul să aibă parte de aceleași reacții. Mulțumim echipei TIFF pentru oportunitatea de a prezenta filmul în premieră la Cluj-Napoca”, a declarat regizorul Cosmin Dumitrache.
„Nu avem cuvinte să ne exprimăm bucuria pentru vestea de a vedea filmul în care suntem protagoniști, pentru prima oară, la TIFF, chiar aici, acasă. Ne dorim ca oamenii care îl vor vedea să rămână cu ideea că, dacă abordăm muntele cu prudență, nu cu inconștiență, el ne va oferi multe bucurii, devenind o sursă de sănătate, fiind cel mai ieftin și eficient bioterapeut. Muntele ne modelează, ne călește, iar fiecare ieșire poate fi o lecție din care să învățăm. Și, așa cum am spus și în film, este foarte important să avem curajul să visăm și puterea să ne urmăm visurile până la capăt”, au declarat Dinu și Marlene Mititeanu.
O viață trăită în ritmul muntelui
Mai mult decât un film despre munte, „Hoinari prin Munți” propune o incursiune intimă în viața a doi oameni care și-au construit existența în ritmul naturii. Prin parcursul lui Dinu și Marlene Mititeanu, documentarul vorbește despre reziliență, libertate și puterea unei pasiuni care a rămas vie de-a lungul deceniilor, transformând apropierea de munte într-o veritabilă filozofie de viață. În același timp, filmul surprinde și povestea de iubire a celor doi, construită cu discreție și autenticitate de-a lungul unei vieți petrecute împreună.
La 87 de ani, Dinu Mititeanu rămâne activ în mediul montan și își proiectează planurile și pentru următorii 10 ani, ilustrând o formă rară de longevitate activă și o legătură constantă cu muntele.
O călătorie vizuală din Alpi până în Carpați
Din Alpi și Patagonia, pe trasee din jurul Matterhornului și din zona Mont Blanc, până în Carpații românești – Piatra Craiului, Apuseni, Făgăraș, Bucegi sau de-a lungul Via Transilvanica – documentarul surprinde diversitatea spațiilor montane și experiența directă a explorării acestora.
Materialul final reunește o selecție riguroasă de aproximativ 5.000 de cadre, extrase din zeci de ore de filmare și mii de fotografii, într-o construcție vizuală în care muntele devine un personaj central.
Proiectul „Hoinari prin Munți” a fost dezvoltat independent timp de șase ani, traversând mai multe etape de documentare, filmare și montaj. Cele aproximativ 100 de zile de filmare i-au permis regizorului să surprindă atât momente din viața de zi cu zi a protagoniștilor, cât și mărturiile celor care îi cunosc îndeaproape, conturând un portret autentic al universului lor. Ulterior, procesul de montaj s-a întins pe aproximativ 200 de zile, la care s-au adăugat 70 de zile de post-producție, dedicate în principal realizării coloanei sonore și designului de sunet.
Toate informațiile despre film se găsesc pe conturile de social media – Instagram, Facebook și TikTok.
