Consiliul Județean Cluj a desemnat, în urma soluționării definitive de către Curtea de Apel Cluj a contestațiilor formulate, câștigătorul licitației privind execuția lucrărilor de reabilitare a imobilului-clădire Castel Banffy și a parcului-monument din localitatea clujeană Răscruci.
În valoare de 27.670.836 RON fără TVA, lucrările de restaurare și conservare a castelului vor debuta după semnarea contractului de execuție și vor avea un termen de finalizare de maxim 24 de luni din momentul emiterii ordinului de începere.
Din cuantumul total al lucrărilor, 19.526.036 lei reprezintă valoarea lucrărilor finanțate din fonduri europene ca urmare a proiectului câștigat de forul administrativ județean în cadrul Programului Operațional Regional 2014 – 2020.
Consiliul Județean urmărește prin intermediul proiectului punerea în valoare a ansamblului monument istoric prin schimbarea funcțiunii castelului în Centru Cultural cu standarde ridicate de finisare și dotare.
Va fi, astfel, amenajat un Centru cultural reprezentativ pentru județul Cluj, prin restaurarea clădirii și a zonei aferente, cu realizarea unor funcțiuni care să permită organizarea de evenimente culturale precum și deschiderea castelului pentru vizitarea de către publicul larg.