Încă un drum județean din Cluj a intrat în reparații, la limita cu județul Bistrița-Năsăud

Consiliul Județean Cluj a demarat pe drumul județean 161F Cătina – limită cu județul Bistrița-Năsăud lucrări de întreținere care se vor finaliza cu așternerea covorului asfaltic.

Lucrările de întreținere vizează un sector în lungime de cinci kilometri, de la kilometrul 0+000 la kilometrul 5+000, tronsonul cuprins între pozițiile kilometrice 0+000 și 3+000 urmând să fie și asfaltat.

Operațiunile vor consta în plombarea gropilor cu îmbrăcăminte asfaltică, tratarea burdușirilor și a tasărilor, colmatarea rosturilor, reprofilarea drumului cu cilindrare cu și fără adaos de piatră, realizarea fundației din blocaj de piatră brută, așternerea de strat de piatră, așternerea de strat de balast, aducerea la profil și completarea acostamentelor.

Totodată, vor fi executate lucrări de realizare a fundației din blocaj de piatră brută, reprofilare a drumurilor laterale, refacere a terasamentelor deteriorate, curățare a șanțurilor și a rigolelor, tăiere a lăstărișului și a vegetației din zona drumului, înlocuire și prelungire de podețe, refacere a timpanelor la podețe, montare de parapeți metalici în zonele unde situația o impune, așternere a stratului de balast stabilizat și, în final, a covorului asfaltic.

În această fază, lucrările constau în reprofilarea drumului cu cilindrare cu și fără adaos de piatră, aducerea la profil a acostamentelor și alte lucrări pregătitoare în vederea asigurării frontului de lucru.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.