Preşedintele Consiliului Judeţean Cluj, Alin Tişe, a semnat vineri, 5 august 2016, ordinul de începere a lucrărilor de întreţinere a încă şase noi drumuri judeţene, respectiv:
1. DJ 161 Gădălin – Bonţida
- DJ 107L Turda – Sănduleşti – Petreştii de Jos – Crăieşti – Ciurila – Lita
- DJ 172A Limita Jud. BN – Habadoc – Ţaga
- DJ 161G Sucutard – Petea – Pălatca – Vaida Cămăraşu – DN16
- DJ 161J Intersecţie DJ109C – Roşieni – Geaca – DN16
- DJ 107N Gura Râşca – Muntele Rece
„Mă bucur că am ajuns la acest moment în care lucrăm concomitent pe nu mai puţin de 20 de drumuri judeţene care acoperă întreg teritoriul judeţului. În mod cert nu ne vom opri aici, în perioada imediat următoare voi dispune începerea lucrărilor de întreţinere pe alte noi drumuri astfel încât în cel mai scurt timp posibil să se poată circula în condiţii optime pe cea mai mare parte a drumurilor judeţene”, a declarat preşedintele Consiliului Judeţean Cluj, domnul Alin Tişe.
Lucrările de întreţinere vor consta în realizarea de plombări, reprofilări ale părţii carosabile cu adaos de material, decolmatarea camerelor de cădere, asigurarea esteticii rutiere, tăierea de acostamente, decolmatarea şanţurilor şi a podeţelor, eliminarea gropilor prin acoperire cu piatră spartă, turnarea de covoare asfaltice, etc.
De asemenea, lucrările de întreţinere la toate cele 14 drumuri judeţene pentru care preşedintele Consiliului Judeţean Cluj a dat ordinul de începere în cursul ultimelor 10 zile au debutat în forţă şi sunt în plină desfășurare, derulându-se într-un ritm susţinut, conform planului de lucrări aprobat.
„Mă bucur să pot informa clujenii în legătură cu faptul că pe toate drumurile pentru care am emis ordin de începere a lucrărilor se muncește în ritm alert, progresul fiind unul vizibil, de necontestat. Pentru a profita la maxim de condiţiile meteo excelente, în perioada imediat următoare vom începe lucrările și pe alte drumuri judeţene, scopul fiind acela de a interveni asupra cât mai multor artere din judeţ, astfel încât de aceste lucrări atât de necesare să beneficieze cât mai mulţi locuitori ai judeţului şi economia locală, în ansamblu”, a declarat preşedintele Consiliului Judeţean, domnul Alin Tișe.
