Sesiunea inspiraTIFF de luni, 26 iulie, a patra zi din cadrul ediției cu numărul 20 a Festivalului Internațional de Film Transilvania, l-a avut ca invitat pe regizorul Nae Caranfil, care a vorbit despre cariera sa de cineast sau de ce a ales cinema-ul.
Cineastul a mărturisit că dacă ar fi să o ia de la capăt s-ar gândi de două ori dacă să aleagă lumea filmului, deoarece profesia aceasta este una prea solicitantă și înghite prea mult timp.
„Am avut șansa ca filmele mele să fie îmbrățișate de către majoritatea publicului, nu toate la fel, nu toate în aceeași măsură, dar nici nu am fost genul de cineast care să îmi propun să fac film dificil, să fac un cinema pentru elite, pentru le connoisseur. Am vrut să spun povești, mă consider mai degrabă un povestitor decât un regizor. Regia este o componentă a demersului meu, care pornește de la idee se naște un scenariu, iar acesta se fabrică de către regizor. Este asamblat în montaj și apo oferit publicului. Regia este o componentă a profesiei mele”, a declarat regizorul Nae Caranfil, în cadrul sesiunii InspiraTIFF de luni, 26 iulie.
Întrebat de ce a ales cinema-ul, Caranfil a răspuns, „e o întrebare bună pusă astăzi, pentru că practic boala a venit din familie, s-ar putea că dacă tatăl meu nu ar fi fost critic de film și ar fi fost orice altceva să mă fi îndreptat spre literatură sau muzică, dar circulând microbul cinema-ului în familie aceasta a fost de la bun început drumul. Și evident că eu copilărind în anii 60, care au fost un paradis pentru mersul la cinema, chiar și în perioada comunistă. Importam filme de peste tot din lume, erau și niște ani în care se făceau filme mari, a fost un deceniu extraordinar, mai ales în cinematograful european. Deci copil fiind am fost atras ca un magnet în sala de cinema. Iar majoritatea experiențelor mele de copil se leagă de filme, se leagă de mersul la cinema fără bilet, de intrarea prin efracție în sala de cinema.
Astăzi dacă ar fi să o iau de la capăt m-aș gândi de două ori. Pentru că profesoria de cineast înghite extrem de mult timp, adică sacrifici un număr de ani, uneori mai mult de 5 pentru un singur proiect, iar la sfârșit satisfacțiile în comparație cu așteptările pe care le-ai avut la început sunt invariabil mai mici. Dacă aș fi ales o profesie tot artistică, dar mai puțin solicitantă din punct de vedere a investiției de timp, de exemplu să scriu și să interpret piese muzicale, să fiu cantautor, mi-ar fi plăcut foarte mult să fac asta și cred că aș fi avut și talent. Cred că asta aș fi ales astăzi dacă aș fi fost invitat să îmi schimb meseria”, a mai susținut regizorul.
E greu să faci film în România?
„E altfel să fi regizor în România, dar nu este mai sau mai puțin dificil, e doar puțin altfel. Tipul de finanțare trebuie înțeles. Aș spune chiar că e mai puțin dificil pentru că în mai mai puține cazuri presiunea producătorului asupra regizorului se impune. Chiar și în Europa eu m-am lovit de cazuri, producătorul încearcă să pună presiune asupra produsului finit, deși legislativ nu are dreptul. În Statele Unite este și mai drastic, pentru că acolo dacă nu ești un regizor vedetă, nu ai dreptul de final cut, iar până la urmă tu ți-ai prestat serviciul de regizor, după care filmul rămâne în mâinile producătorului, care face ce vrea cu el”, a mai susținut Caranfil.
Despre debutul său ca cineast din 1933, cu filmul E pericoloso sporgersi
„Filmul nu este autobiografic (n. red. E pericoloso sporgersi), dar este inspirat din propriile experiențe, pentru că inspectează trei medii, trei universuri, pe care la ora la care am făcut filmul le cunoșteam foarte bine, le traversasem, liceul, stagiul militar și lumea teatrului de provincie. Drept care stăpâneam materialul uman și universul despre care vorbeam. Era la foarte puțin după Revoluție și trebuie să mă gândesc, scenariul l-am scris în 1984 și l-am scris în speranța că ar fi putut fi chiar în anii aceia, înțepați de cenzură. Era un film liber, un film proaspăt, care nu metaforiza contra sistemului și nu încerca să arunce niște simboluri periculoase.
În 90 am scos scenariul din sertat și am început să rescriu, cu libertățile dobândite. Am păstrat povestea și structura ei, care este tarantiniană. Am profitat de libertățile nou acordate după revoluție și am radicalizat într-un fel povestea, i-am dat mai multă conotație politică, dar fără să o transform într-un rechizitoriu, asta mi-am propus de la început, să nu fac procesul comunismului cu acest film, ci dimpotrivă, fac o evocare a tinereții mele a generației mele și a felului în care trăiam în acele vremuri, știind să ne bucurăm de o bere chiar și dacă era cea mai proastă. Li evident obsedați de distracție și ce putem face pentru fentarea sistemului. Sistemul era propria noastră variantă de dizidență și era și principalul mod de a ne amuza și a trăi tinerețea din plin”, a mai precizat Caranfil.
Experiența la Cannes
„Există și multe iluzii acolo, mergi pe nisipuri mișcătoare, este înșelător Cannes-ul, pentru că în cele două-trei zile când e momentul tău, se vorbește despre tine, ești în centrul atenției și ai sentimentul că asta este și așa va fi viața ta de acum înainte, ori nu va fi așa. Pe urmă am făcut multe festivaluri, am cam înțeles ce înseamnă ele, dar evident Cannes a fost nava amiral și s-a întâmplat devreme, poate prea devreme, poate aș fi preferat să merg la Cannes cu un film făcut mai târziu. La festivaluri am înțeles cam cu se mănâncă, nu e neapărat un scop în sine pentru care să îți faci o carieră, dar ajută pentru că te pune în cărți acolo unde dacă cineva are bani de dat se uită la ce ai făcut și vede că exiști.
La întoarcere eram un fenomen, pentru că eram primul din generația tânără de cineaști care reușise o asemenea performanță. Probabil că am suscitat și multă invidie și răutate din partea unor colegi și de ce nu și a unor critici, însă după 7 ani noul cinema românesc pornea în plin avânt cu filmele acestei generații, cu mult mai mult aplomb și rezultate mai spectaculoase”, a mai susținut regizorul.
Caranfil a oferit un moment inedit și i-a îndemnat să nu citească AperiTIFF-ul de astăzi și mini-recenzia despre filmul său înainte să vadă filmul deoarece autorul nu a înțeles nimic din film.
„În acest AperiTIFF a apărut o mini recenzie (n. red. la filmul E pericoloso sporgersi), semnată de un domn pe care îl cheamă Paul Ates și vreau să spun că domnul acesta ori a dormit în timp ce vedea filmul ori nu l-a văzut deloc. Pentru că este cea mai proastă carte de vizită cu care pot să mă prezint în această seară. Omul n-a înțeles că filmul e comedie și a vorbit despre drama și iar dramă, plus că nu a înțeles acțiunea filmului. Adică să spui că eroina este obligată să se mărite cu un soldat în termen și să pretinzi că ai văzut filmul, înseamnă că, ok, refuz să mai comentez. Nu citiți ce scrie despre film în AperiTIFF”, a mai declarat Caranfil.
Pelicula E pericoloso sporgersi a rulat luni seară, de la ora 21:45, la USAMV Open Air.
Întregul interviu poate fi ascultat AICI.
Nae Caranfil va primi Premiul de Excelență în cadrul Galei de Închidere a Festivalului Internațional de Film Transilvania, iar filmul său cu care a debutat în 1993, „E pericoloso sporgersi”, este proiectat în acest an la TIFF.
Foto Gabor Istvan-Gabor / eClujeanul