Investiție de aproape 4 milioane de euro în Parcul Caragiale din Cluj-Napoca. Un nou spațiu verde modern în zona centrală a orașului

Primăria Cluj-Napoca investește 4 milioane de euro în modernizarea Parcului I. L. Caragiale din Cluj-Napoca, transformându-l într-un nou spațiu verde modern în zona centrală a orașului.

Proiectul cuprinde decopertarea Canalului Morii și conservarea descoperirilor arheologice. Parcul Ion Luca Caragiale, Canalul Morii și străzile adiacente sunt incluse într-un proces de revitalizare urbană.

Obiectivul este regenerarea întregii zone, cu reintegrarea cursului de apă în peisajul urban, pentru a deveni un spațiu verde primitor cu prioritizarea pietonilor și bicicliștilor.

Se realizează cercetări arheologice care vizează descoperirea traseului celei de a doua incinte medievale a orașului, ce traversează suprafața parcului. Odată cu amenajarea spațiului public, primăria va conserva și proteja în manieră deschisă aceste vestigii.

Muzeul Național de Istorie a descoperit în zona proiectului o incintă din Epoca Romană, care se află la 4 m adâncime. Zidul reprezintă fortificația romană a orașului din anii 117-124; se presupune că incinta a fost construită în timpul împăratului Hadrian când a ridicat orașul nostru la rang de municipiu. Aici, în parc, se află partea de Nord a cetății și se întinde spre strada Napoca nr. 15 și până în zona Teatrului Puck.

În cadrul proiectului se plantează noi exemplare de arbori de talie înaltă (3-5 m înălțime) și peste 1.500 buc. din specii de arbuști, plante perene cu flori sau ierburi ornamentale.

Suprafața totală amenajată prin acest proiect este de 11.913 mp. Până în acest moment, în parc a fost pregătită suprafața pentru montarea mobilierului urban și a început restaurarea bustului scriitorului I. L. Caragiale.

Există prevăzut un sistem de iluminat public și arhitectural cu tehnologie LED, iar dotarea cu mobilier urban include: bănci pentru odihnă, coșuri de gunoi, rastele pentru biciclete, panouri cu caracter informativ privind descoperirile arheologice și istoria orașului.În ceea ce privește decopertarea Canalului Morii, a fost realizată pasarela și 8 tronsoane din secțiunea curentă de 6 m și rămân de realizat încă 12 tronsoane din canal (total 138 metri liniari).

Stadiul lucrărilor este de 45%.

Prima bandă de pe str. George Barițiu este necesar să fie închisă circulației pentru continuarea lucrărilor.

Circulația pe strada Octavian Petrovici se reorganizează. În zonele în care condițiile de trafic permit, se propun zone de tip shared-space, prin eliminarea diferențelor de nivel între spațiul pietonal și spațiul pe care este permisă și circulația automobilelor, se plantează arbori și se montează mobilier urban modern.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.