Klaus Iohannis: „După Crăciun vom intra în campania de vaccinare. Martie, aprilie, mai – Imunizarea populației generale”

Preşedintele Klaus Iohannis a afirmat, vineri, că după Crăciun va începe campania de vaccinare anti-COVID, menţionând că personalul medical va fi prima categorie care va fi imunizată, iar în lunile martie, aprilie şi mai – populaţia generală.

„Totul este organizat, nu teoretic, practic. Lucrurile vor funcţiona şi, imediat după Crăciun, vom intra direct în campania de vaccinare”, a declarat şeful statului, după ce a vizitat Centrul naţional de stocare a vaccinurilor anti-COVID-19 din cadrul Institutului Naţional de Cercetare-Dezvoltare Medico-Militară „Cantacuzino”.

El a arătat că prima tranşă de vaccinuri, de 10.000 de doze, va ajunge în România după Crăciun, fiind o tranşă simbolică, urmând ca din ianuarie să fie primite tranşe mai mari, de cel puţin 100.000 de doze pe săptămână sau mai mult.

În prima etapă va fi vaccinat tot personalul medical, în a doua etapă va fi vaccinat personalul esenţial şi noi credem că în martie – aprilie – mai este faza când va fi vaccinată populaţia generală”, a subliniat preşedintele.

Klaus Iohannis a reiterat că vaccinarea este voluntară şi că toate vaccinurile sunt sigure.

Alături de şeful statului, s-au aflat, vineri, la Institutul „Cantacuzino”, premierul interimar Nicolae Ciucă, ministrul Sănătăţii, Nelu Tătaru, precum şi coordonatorul campaniei naţionale de vaccinare împotriva COVID-19, Valeriu Gheorghiţă.

Faci un comentariu sau dai un răspuns?

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.