Klaus Iohannis: „Nu ne putem relaxa. Dacă scăpăm din mână această epidemie va fi grav pentru foarte multă lume”

Preşedintele Klaus Iohannis a declarat miercuri, în contextul epidemiei de COVID-19, că în România „încă nu suntem în faza în care putem să ne relaxăm”, deşi unele state europene încep să ia în calcul eliminarea unor măsuri, scrie AGERPRES.

Președintele a declarat miercuri că situaţia din România este departe de a se fi calmat, iar regulile de distanţare socială trebuie urmate cu stricteţe. 

„Vreau să aduc în discuţie două teme care mi se par foarte importante. Prima temă. Oricât de rău îmi pare trebuie să vă spun clar: la noi în România din păcate numărul de cazuri creşte şi chiar dacă ne dorim cu toţii să se termine această criză vă spun că noi nu suntem în faza în care trebuie să ne relaxăm. Depinde de noi cât mai durează până venim cu un plan de relaxare a măsurilor”, a declarat preşedintele după ce a vizitat Centrul Naţional de Conducere şi Coordonare a Intervenţiei.

Klaus Iohannis a anunţat că va face Paştele acasă, împreună cu soţia și că nu vor merge la biserică. 

Avem în continuare două sărbători pascale. Acum, duminică, este Învierea Domnului pentru creştinii catolici, evanghelici, unitarieni, iar în cealaltă duminică, pentru creştinii ortodocşi, pentru greco-catolici, pentru alţii. Eu, personal, voi sărbători Învierea Domnului, acum, duminică şi pot să vă spun ce o să fac eu. O să stau acasă, împreună cu soţia mea, Carmen. Vom fi numai noi doi. Nu vom merge la biserică, nu vom merge să luăm Lumină, nu vom invita pe nimeni la masă, nu vom merge la nimeni la masă. Vom fi acasă, vom urmări Liturghia la televizor, vom aprinde o lumânare în casă şi ne vom ruga. Asta mă aştept, dragi români, să faceţi cu toţii”, a spus președintele Iohannis.

„Dacă scăpăm din mână această epidemie va fi grav pentru foarte multă lume. Dragi români, vă rog să respectaţi recomandările autorităţilor. Va doresc multă sănătate”, a subliniat Klaus Iohannis. 

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.