La Cluj sunt permise nunțile și botezurile până la ora 2 noaptea

Începând de vineri, restaurantele din județul Cluj, în incita cărora sunt organizate nunţi și botezuri, îşi pot prelungi programul de activitate până la ora 2 dimineața.  

Comitetul Județean pentru Situații de Urgență Cluj a aprobat vineri, 4 iunie, Hotărârea nr. 135 prin care este prelungit programul operatorilor economici care desfăşoară activităţi de preparare, comercializare şi consum al produselor alimentare şi/sau băuturilor alcooolice şi nealcoolice, în cadrul evenimentelor private aferente nunților și botezurilor, până la ora 2.00. 

Programul restaurantelor în care nu se desfășoară astfel de evenimente se încheie la miezul nopţii.

Începând cu 1 iunie, nunțile și botezurile se organizează după noi reguli – cu participarea a 50 de persoane în spaţii închise şi a 70 de persoane în spaţii deschise – nu se iau în calcul copiii cu vârsta mai mică de 16 ani.

De asemenea, în condițiile în care toţi participanţii la eveniment fac dovada vaccinării împotriva SARS-CoV-2 pentru care au trecut 10 zile de la finalizarea schemei complete de vaccinare şi este asigurată o suprafaţă de minim 4 mp pe persoană, numărul persoanelor care participă la eveniment poate fi mai mare.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.