„La Terenuri” din Mănăștur va deveni o adevărată bază sportivă și de agrement pe modelul celei din Gheorgheni

Zona de agrement „La Terenuri” din cartierul Mănăștur va deveni o adevărată bază sportivă după modelul celei din Gheorgheni, grație unei investiții a primăriei.

A fost semnat deja contractul de servicii în vederea elaborării studiului de fezabilitate și PUZ pentru zona „La Terenuri” si a fost dat ordinul de începere a serviciilor de proiectare.

Câştigătorul licitaţiei a fost Asocierea SC Napotech Proiect SRL şi SC Arhi Box SRL iar valoarea investiţiei este de 348.000 lei făra TVA.

„Ne dorim să le oferim mănășturenilor – și nu numai – un parc pentru toate vârstele și o bază sportivă modernă, cel puțin la nivelul celei din cartierul Gheorgheni, care a adus deja bucurie (și sănătate) atâtor mii de clujeni!”, a anunțat primarul Emil Boc.

Noul obiectiv se va desfășura pe o suprafață de 43.000 de metri pătrați.
Alte lucrări demarate vizează ridicările topografice și studiul geotehnic; ulterior vor fi solicitate avizul pentru PUZ și avizul de mediu.

Toate aceste demersuri sunt obligatorii pentru realizarea investiției.

Investiţia se ridică la 1,52 de milioane de euro pentru zona de agrement (4,3 de hectare), din care va face parte şi baza sportivă similară cu cea din cartierul Gheorgheni.

Proiectul include:

– terenuri cu acces liber, terenuri cu rezervare prealabilă, terenuri cu nocturnă;

– terenuri pentru tenis de câmp, volei, terenuri sintetice de mini fotbal, cu nocturnă, padel, terenuri de „futnet” (tenis cu piciorul), amenajări pentru role, biciclete, piste de alergare, terenuri de beach-volei cu nisip (împrejmuite), terenuri sintetice de baschet, tenis de masa (în spații acoperite și deschise), mese de șah, amenajări cu aparate fitness în spaţii amenajate etc.;

– zonă cu aparate și echipamente pentru exerciții fizice dedicate seniorilor, o zonă cu aparate și echipamente pentru parkour, o zonă cu aparate și echipamente pentru exerciții fizice in aer liber;

– diferite jocuri și trasee pentru copii de toate vârstele, aparate și echipamente pentru amatorii de escaladări, amfiteatru în aer liber, cu posibilitatea amenajării unui patinoar pe perioada sezonului rece;

– funcțiuni de alimentație publică;

– funcţiuni de interes public și funcțiuni administrative (birouri administrative, depozite unelte și utilaje intreținere, grupuri sanitare pentru public, vestiare și grupuri sanitare pentru personal, punct de prim ajutor).

Vor fi amenajate zone pietonale și velo, iar căile de acces vor fi modernizate astfel încât să existe conectivitate sporită cu zonele adiacente. Spaţiul va dispune de wi-fi gratuit și va fi supravegheat video.

One thought on “„La Terenuri” din Mănăștur va deveni o adevărată bază sportivă și de agrement pe modelul celei din Gheorgheni

  1. Tipic asa zisei „dezvoltari” urbane, prin care primaria mana in mana cu cei ce vor construi aceasta baza, nu face decat sa dovedeasca, odata in plus, ca nu vrea sa inteleaga importanta naturii, cadrului viu deja existent si nu a betoanelor, bitumului, aliniamentelor estetic placute de catre „expertii urbani” si multime, pentru a face sport/miscare. Se putea alege o varianta fara interventii arhitecturale/peisagistice de tipul acesta, spre a conserva ce este deja acolo, o mentenanta de calitate si o abordare „om in natura”, spre a contribui la acea palnie verde spre padure. Dar na, viziunea omului capitalist/comod si de „gospodar cu iarba tunsa”, necesita proiecte ce dau bine si pe foaia, si in agendele edililor urbei, sa nu isi murdareasca cumva orasenii pantofiorii cand fac sport „spre a fi sanatosi” iar apoi ne plangem ca se distruge planeta. Noi o distrugem cu exemple de genul acesta, indiferent de scara proiectelor, efectul e acelasi. Si ajungem la vorba lui G. Carlin „The Planet is Fine.The People are Fucked”.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.