Londra a decis anularea festivităţilor de Anul Nou: „Trebuie să luăm măsurile potrivite”

Primarul Londrei a anunţat luni seară anularea festivităţilor prevăzute în capitala Marii Britanii de Anul Nou, în faţa creşterii drastice a cazurilor variantei extrem de contagioase Omicron, scrie AFP.

„Cu infecţiile de COVID-19 la niveluri record în oraşul nostru şi în Marea Britanie, sunt hotărât (…) să fac tot posibilul pentru a încetini răspândirea noii variante şi pentru a mă asigura că serviciile noastre (de sănătate publică) nu sunt copleşite în această iarnă„, a afirmat Sadiq Khan într-un comunicat.

„Aceasta înseamnă că nu vom mai organiza sărbătoarea cu 6.500 de persoane prevăzută în Trafalgar Square în seara Anului Nou”, a anunţat el. „Va fi foarte dezamăgitor pentru mulţi londonezi, dar trebuie să luăm măsurile potrivite pentru a reduce răspândirea virusului„, a continuat primarul.

O emisiune spectaculoasă transmisă în direct” de BBC, „sărbătorind oraşul nostru şi subliniind momentele importante ale anului 2021, va fi piesa de bază a evenimentelor de Revelion la Londra”, potrivit comunicatului primăriei.

Procedând astfel, Londra acţionează la fel ca Parisul, care a anunţat sâmbătă anularea focurilor de artificii şi a concertelor prevăzute pe Champs-Elysées, sau ca Marocul, care interzice organizarea de petreceri în locurile de primire şi a instituit interdicţia de circulaţie pe timpul nopţii între orele 00.00 şi 06.00.

Marea Britanie este una dintre ţările cele mai afectate de pandemie din Europa, cu peste 147.000 de morţi. Luni, ţara a înregistrat 91.743 de noi cazuri de COVID-19 în 24 de ore, lăsând britanicii divizaţi între cei îngrijoraţi cerând mai multe restricţii şi cei care spun că sunt în mod clar ostili din cauza impactului acestora asupra economiei, a transmis Agerpres

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată.

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.