Lovitura grea pentru fumatori în 2013! Mai multe ţigări ar putea fi interzise începând cu acest an

Dacă eşti fumător, 2013 se anunţă un an greu pentru tine. Comisia Europeană anunţă măsuri drastice, iar persoanele care nu pot trăi fără ţigări vor primi o lovitură puternică.

tigari

Anumite ţigări vor fi interzise începând cu 2013: este vorba despre cele cu arome, cele electronice care nu respectă anumite reglementări, dar şi cele „clasice” dar care nu se încadrează în standardele europene.

„Cifrele vorbesc de la sine: tutunul ucide jumătate dintre utilizatorii săi şi prezintă un grad ridicat de dependenţă. În condiţiile în care 70% dintre fumători încep să fumeze înainte de vârsta de 18 ani, ambiţia propunerii de astăzi este de a face produsele din tutun şi fumatul mai puţin atractive şi de a-i descuraja pe tineri să înceapă să consume produse din tutun. Consumatorii nu trebuie să fie înşelaţi. Produsele din tutun ar trebui să arate şi să aibă gust de produse din tutun, iar prezenta propunere garantează că ambalajele şi aromele atrăgătoare nu sunt utilizate ca o strategie de marketing”, a declarat Tonio Borg, comisarul responsabil pentru politica în materie de sănătate şi consumatori, pentru ziarul Gandul.

Propunerea Comisiei Europene vizează interzicerea ţigărilor cu arome şi reglementarea celor electronice. De asemenea, toate pachetele de ţigări şi de tutun trebuie să conţină o avertizare ilustrată combinată cu un text care să acopere 75 la sută din partea anterioară şi posterioară. Un alt mesaj care trebuie să se regăsească pe pachetele de ţigări este acela că ţigările conţin peste 70 de substanţe care pot îmbolnăvi de cancer.

„Odată cu intrarea în vigoare a acestei directive, fumătorii vor fi mai bine informaţi cu privire riscurile la care se expun. Interzicerea ţigărilor cu arome, dar şi adoptarea ambalajelor generice reprezintă, din punctul meu de vedere, o metodă eficientă de a-i descuraja pe adolescenţi să devină dependenţi de tutun. Tinerii aleg să fumeze şi pentru că ţigările au un gust atractiv, dar şi pentru că pachetele de ţigări sunt viu colorate”, a spus europarlamentarul Cristian Buşoi, membru supleant al Comisiei de Mediu, Sănătate Publică şi Siguranţă Alimentară, pentru gandul.info.

Această măsură ar putea intra in vigoare începând din luna iulie.

„O primă lectură a propunerii sugerează că multe dintre măsurile recomandate nu vor ajuta la atingerea obiectivelor de sănătate publică ale Comisiei, ci vor avea drept rezultat neintenţionat o serie de efecte adverse care par să nu fi fost luate în considerare de autorii documentului. În forma propusă, directiva interzice explicit o serie de produse care reprezintă aproximativ 10% din piaţa de ţigarete a Uniunii Europene, iar, în anumite state membre, chiar peste 30% din piaţă. Asta în ciuda faptului că nu există niciun fel de probe ştiinţifice credibile care ar arăta o nocivitate mai mare a acestor produse comparativ cu a altora, şi nici faptul că retragerea lor de pe piaţă ar reduce nivelul fumatului. Propunerea va limita accesul consumatorilor la produse şi informaţii despre produse care au un potenţial foarte clar de a reduce efectele dăunătoare cauzate de produsele convenţionale din tutun. Acţionând în acest mod, Comisia a ales nu numai să îngrădească inovaţia, dar şi să ignore potenţialul pe care aceste produse l-ar avea pentru îmbunătăţirea sănătăţii publice”, a precizat Julie Soderlund, vice-preşedintele de comunicare Philip Morris International Inc.’s, într-un comunicat

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.