Lucrări de introducere a apei potabile în comuna Izvorul Crișului. Investiție pe fonduri europene

Compania de Apă „Someș” S.A. a predat amplasamentul în vederea derulării investiției din fonduri europene ce vizează extinderea rețelei de alimentare cu apă în localitățile Șaula și Izvoru Crișului din comuna clujeană Izvoru Crișului.

În ceea ce privește obiectivele ce vor fi realizate pe teritoriul satelor Șaula și Izvorul Crișului, proiectul prevede extinderea conductei de aducțiune pe o lungime de circa 1,8 km, respectiv extinderea rețelei de distribuție a apei pe o lungime cumulată de aproximativ 3,1 km. De asemenea, va fi construit un rezervor de înmagazinare a apei cu o capacitate de 200 mc.

Această investiție este parte componentă a contractului de lucrări în valoare totală de 26.953.123 de lei, fără TVA, prin care Consiliul Județean Cluj și Compania de Apă „Someș” extind rețelele de alimentare cu apǎ şi canalizare în orașul Huedin și în alte șapte localități din zonă: Brăișor și Aluniș din comun Sâncraiu, Șaula și Izvoru Crișului din comuna Izvoru Crișului, Morlaca din comuna Poieni, respectiv Fildu de Jos și Almașu din comuna sălăjeană Almașu.

Faci un comentariu sau dai un răspuns?

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.