MAE lansează o avertizare de călătorie în Australia, din cauza incendiilor devastatoare

Ministerul Afacerilor Externe (MAE) informează cetăţenii români care se află, tranzitează sau intenţionează să călătorească pe teritoriul Australiei că a fost decretată starea de dezastru în statul Victoria, în urma evenimentelor catastrofice provocate de incendiile de vegetaţie.

Potrivit unui comunicat transmis vineri de MAE, alerte pentru condiţii extreme de producere a incendiilor sunt în continuare în vigoare pentru teritoriul capitalei Canberra, pentru New South Wales, Queensland, Australia de Sud şi pentru statul Victoria. Calitatea aerului în zonele afectate se deteriorează rapid, îndeosebi în Canberra şi reprezintă un risc pentru sănătate. Autorităţile locale au emis un apel naţional de anulare a oricărei deplasări care nu este strict necesară în zonele afectate.

Cetăţenii români care se află sau doresc să viziteze Australia sunt sfătuiţi să se informeze cu atenţie înainte de orice deplasare, să descarce şi să utilizeze aplicaţiile oferite de guvernele locale (Fires near me NSW, VicEmergency) şi să ia în considerare riscurile la care se pot supune înainte de a călători într-o zonă afectată de incendii. Orice deplasare în zonele afectate de incendii sau în regiunile care se află sub o alertă este un risc asumat individual, precizează MAE.

Cetăţenii români pot solicita asistenţă consulară la numărul de telefon al Consulatului General al României la Sydney +61 (2) 92993764 (competenţă pentru statele New South Wales, Queensland şi Northern Territory), precum şi la numerele de telefon ale Biroului Consular Melbourne +61 (3) 99783804 şi +61 (3) 99783806 (competenţă pentru statul Victoria, Tasmania, Australia de Sud şi Australia de Vest), apelurile fiind redirecţionate către Centrul de Contact şi Suport al Cetăţenilor Români din Străinătate (CCSCRS) şi preluate de operatorii Call Center în regim de permanenţă.

De asemenea, cetăţenii români care se confruntă cu o situaţie dificilă, specială, cu un caracter de urgenţă au la dispoziţie şi telefonul de permanenţă al Consulatului General al României la Sydney +61401558844 şi pe cel al Biroului Consular Melbourne: +61410599155.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.