Mai mulți vitezomani au fost trași pe dreapta în weekend la Cluj

Vitezomanii Clujului au fost trași pe dreapta în acest weekend de polițiști în vederea creșterii gradului de disciplină în trafic, în special pentru combaterea evenimentelor rutiere negative generate de viteza excesivă.

Astfel, în perioada 4-5 decembrie, polițiștii rutieri și de ordine publică din cadrul Inspectoratului de Poliție Județean Cluj au acționat în vederea creșterii gradului de disciplină în trafic, în special pentru combaterea evenimentelor rutiere negative generate de depășirea limitei legale de viteză.

Scopul activităților a fost este acela ca participanții la trafic să nu se abată de la respectarea regulilor rutiere, pentru siguranța lor și a celorlalți și să conștientizeze riscurile la care se expun .

Acțiunea s-a desfășurat pe toate segmentele de drum național și județean, pe principalele artere de circulație, atât din zona urbană, cât și rurală a județului.

În urma celor două zile, cu ocazia activităților derulate, polițiștii au aplicat 367 de sancțiuni contravenționale în conformitate cu OUG 195/2002R privind circulația pe drumurile publice, 209 fiind generate de încălcarea limitei legale de viteză.

Au fost reținute în vederea suspendării exercitării dreptului de a conduce 59 de permise, 41 dintre aceste situații fiind generate de abateri aduse regimului legal de viteză.

De asemenea, polițiștii au retras 11 certificate de înmatriculare.

Un șofer s-a crezut la raliuri pe o uliță de stat

În cadrul activităților derulate, polițiștii au depistat pe DN1C E576, pe raza localității Fundătura, un conducător auto care se deplasa cu o viteză de 135 km/h, pe un sector de drum pe care viteza maximă admisă este de 50 km/h.

Conducătorul auto a fost sancționat contravențional în conformitate cu prevederile OUG 195/2002R, fiind luată măsura complementară a suspendării exercitării dreptului de a conduce pentru 90 de zile.

De asemenea, polițiștii au depistat un alt conducător auto, pe DN1C, în localitatea Fundătura, rulând cu o viteză de 99 km/h pe un sector de drum cu limita de 50 km/h, acestuia fiindu-i reținut permisul de conducere pentru 30 de zile.

Polițiștii vă recomandă să adaptați în permanență viteza de deplasare la particularităţile de drum și de trafic, să fiți prudenți în trafic pentru ca siguranța voastră și a celor din jur să nu fie pusă în pericol!

Acordaţi un plus de atenţie conducerii prin intersecţiile nedirijate, la depăşirea mijloacelor de transport în comun sau a altor autovehicule, vitezei cu care rulaţi, pentru a putea în orice moment manevra şi opri în deplină siguranţă autoturismul, dacă situaţia o impune!

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.