Numărătoarea inversă a început! Mai este mai puțin de o lună până launul dintre cele mai așteptate evenimente rock ale verii din România.
Între 10 și 12 iulie 2026, Băile Figa, județul Bistrița-Năsăud, vor găzdui cea de-a IX-a ediție a Festivalului Celtic Transilvania, eveniment care promite trei zile de muzică live, reconstituiri istorice, motoare turate și experiențe memorabile pentru întreaga familie.
An de an, Festivalul Celtic Transilvania a reușit să își construiască ocomunitate puternică de fani veniți din toate colțurile țării și dinstrăinătate, iar ediția din 2026 se anunță una dintre cele maispectaculoase de până acum.
Pe scena festivalului vor urca 21 de formații din Germania, Danemarca, Suedia, Statele Unite ale Americii, Portugalia, Italia și România.
Printre capetele de afiș se numără BONFIRE (Germania), una dintre trupele legendare ale hard rockului european, ROYAL HUNT (Danemarca) așii metalului progresiv, ARTILLERY (Danemarca) legendă a thrashmetalului mondial, AGENT STEEL (SUA) pionieri ai speed metalului, WHENNOTHING REMAINS (Suedia), GREEN JELLY (SUA) și GWYDION (Portugalia), SLIDING DOORS (Italia), BLAX (Italia), VANSIND (Danemarc).
Alături de acestea, publicul va avea ocazia să descopere și unele dintrecele mai apreciate formații ale scenei românești actuale: SUR AUSTRU, SYMPHRESS, UNDERWAVES, KATHAREIN, FITTONIA, RISEN FROM ASHES, HALTA H,S.A.R., ATHORIS, BESMETH și HYLE.
Festivalul Celtic Transilvania nu înseamnă însă doar muzică. Ca înfiecare an, participanții vor putea explora tabere și demonstrații dereenactment susținute de unele dintre cele mai apreciate grupări dereconstituire istorică din România.
Atmosfera medievală va completaperfect experiența unui festival care îmbină cultura, istoria și muzicaîntr-un mod unic.
Pasionații de motociclete vor avea parte de tradiționala paradă moto șide o expoziție dedicată comunității moto, evenimente care au devenitdeja repere importante în programul festivalului.
Un avantaj aparte al locației îl reprezintă proximitatea Complexului Balnear Băile Figa.
Participanții se vor putea bucura de toatefacilitățile de agrement și relaxare oferite de stațiune, aflată chiarlângă perimetrul festivalului.
Cu un line-up internațional impresionant, activități pentru toatevârstele și o atmosferă care a consacrat evenimentul drept unul dintrecele mai iubite festivaluri rock din România, Celtic Transilvania 2026 se anunță destinația perfectă pentru mijlocul lunii iulie.
Abonamentele și biletele sunt disponibile la prețuri accesibile și pot fi achiziționate prin platformele iabilet.ro, ambilet.ro și biletix.ro.
Pentru informații suplimentare și programul complet al evenimentului, cei interesați pot accesa site-ul oficial al festivalului și paginile desocializare dedicate evenimentului.
Trei zile. O singură destinație. Mii de fani.

