Câştigător cu peste 50% din voturi în Colegiul 3 din Cluj, senatorul Marius Nicoară este creditat cu şanse mari să fie numit şef peste Ministerul de Interne.

„Sunt multe discuţii, multe planuri şi construcţii politice. Nimic nu e bătut în cuie, mai ales că n-a fost numit premierul, nu s-a format încă Guvernul. Poate că e mult spus că sunt ‘în cărţi’ pentru ministerul de Interne. Deocamdată sunt doar discuţii, iar în această etapă pot exista şi multe speculaţii”, a declarat, miercuri seara, preşedintele PNL Cluj, Marius Nicoară, pentru provincianews.ro.
De altel, conform unor surse, un alt post din viitorul Guvern, Transporturi, ar putea fi condus de către un clujean.