Conform organizatorilor, „Marşul pentru viaţă” organizat, sâmbătă, la Cluj-Napoca a avut circa 1.500 de participanţi.
Organizat simultan în mai multe oraşe din ţară, „Marşul pentru viaţă” a început la Cluj cu câteva discursuri împotriva avortului şi a continuat cu un marş pe pietonala de pe Bulevardul Eroilor.
Au luat parte la eveniment şi Mitropolitul Clujului, IPS Andrei, episcopul greco-catolic Florentin Crihălmeanu, precum şi alţi lideri ai Bisericii.
„Marşul pentru viaţă” are ca scop promovarea valorii şi a unicităţii vieţii.
