Ministerul Sănătății a pus la dispoziție încă 35.000 de doze de vaccin antigripal

Ministerul Sănătăţii a anunţat măsuri suplimentare pentru prevenirea, limitarea şi tratarea îmbolnăvirilor de gripă, constând în colaboarea între spitale din ţară, inclusiv Spitalul Polisano din Sibiu, unde a lucrat ministrul Sănătăţii Victor Costache, pentru utilizarea unei tehnologii moderne destinate persoanelor cu insuficienţă respiratorie. O altă măsură luată este suplimentarea dozelor de vaccin.

Ministerul Sănătăţii a decis măsuri suplimentare pentru prevenirea, limitarea şi tratarea îmbolnăvirilor prin gripă. Astfel, a fost organizată  o colaborare interdisciplinară cu Institutele de Boli Cardiovasculare din Bucureşti, Cluj Napoca, Tg Mureş, Timişoara, dar şi cu Spitalul Polisano din Sibiu pentru asigurarea unei tehnici extracorporale de suport cardiac şi respirator prelungit pentru persoanele cu insuficienţă respiratorie severă – ECMO. Este o tehnologie modernă folosita ca suport în astfel de situaţii„, precizează vineri ministerul.
 
De asemenea, ministrul Sănătăţii, Victor Costache a aprobat suplimentarea cu 35 000 a numărului de doze de vaccin gripal pentru campania de vaccinare a persoanelor cu risc ridicat de îmbolnăvire.

Pana la  data de 19 ianuarie 2020, un număr de 1 447 831 de persoane din categoria de risc au fost imunizate din cele 1500 000 doze achiziţionate de Ministerul Sănătăţii.

Gripa a provocat în acest sezon 3 decese, în judeţele Argeş, Dâmboviţa şi Hunedoara, conform datelor făcute publice joi de Centrul Naţional de Supraveghere şi Control al Bolilor Transmisibile (CNSCBT).

Faci un comentariu sau dai un răspuns?

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.