Adunarea generală a judecătorilor Curţii de Apel Cluj va avea loc vineri, 22 februarie, în care va fi dezbătut raportul de activitate a Curţii de Apel Cluj, desfăşurată în anul 2018, în prezența ministrului Justiției, Tudorel Toader.
Au confirmat participarea la acest eveniment ministrul Justiţiei, Tudorel Toader (sub rezerva apariţiei unor evenimente neprevăzute în agendă), preşedintele Consiliului Superior al Magistraturii, Lia Savonea, respectiv judecătorii Andrea Chiş, Nicoleta-Margareta Ţînţ și Mihai Andrei Bălan, în calitate de membri aleşi ai Consiliului Superior al Magistraturii.
Preşedintele Curţii de Apel Cluj, judecătorul Denisa-Livia Băldean, va prezenta sinteza activităţii Curţii de Apel Cluj, desfăşurate în anul 2018.