Noul prefect al județului Cluj, Mircea Abrudean, investit oficial în funcție. Emil Boc și Alin Tișe, marii absenți

Noul prefect al județului Cluj, Mircea Abrudean (35 ani), a depus jurământul de investire în funcție, duminică, 15 decembrie, în prezența liberalilor clujenilor, primarilor și a întregului activ de partid.

Marii absenți au fost primarul Emil Boc și președintele Consiliului Județean Cluj, Alin Tișe, dar au fost prezenți directorului aeroportului clujean, David Ciceo, directorului IȘJ Cluj, Valentin Cuibus, omul de afaceri Ștefan Gadola, deputatul Florin Stamatian sau europarlamentarul Daniel Buda.

Evenimentul s-a desfășurat prezența ministrului Transporturilor, Infrastructurii și Comunicațiilor, Lucian-Nicolae Bode, și a ministrului Fondurilor Europene, Ioan Marcel Boloș.

Depunerea jurământului:

Mircea Abrudean a fost numit în funcția de prefect al județului Cluj prin Hotărârea Guvernului României nr. 922 din 13 decembrie 2019, publicată în Monitorul Oficial nr. 1007/13.XII.2019.

Mircea Abrudean are 35 de ani și a fost membru PNL timp de 17 ani. A absolvit Facultatea de Studii Europene la Universitatea Babeș-Bolyai, urmând apoi un master la SNSPA București în management de proiecte. Abrudean a evoluat cel mai mult în spațiul privat, conducând o firmă specializată pe consultanță și management de proiecte europene, iar în ultimii ani a fost parte din Consiliul de Administrație al companiei Tetarom.

One thought on “Noul prefect al județului Cluj, Mircea Abrudean, investit oficial în funcție. Emil Boc și Alin Tișe, marii absenți

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.