O nouă petrecere ilegală a fost „spartă” de polițiști vineri seara la Urania. Organizatorii au primit o amendă de 40.000 lei

Tupeul proprietarilor Urania Palace de pe strada Horea nu are limite. O altă petrecere ilegală a fost organizată vineri seara, cu aproximativ 50 de persoane, a fost spartă de polițiștii din Cluj-Napoca, iar organizatorii au încasat o amendă de 40.000 lei.

Poliția a descins în jurul orei 00:45, iar în interiorul erau circa 50 de oameni și organizatorul evenimentului.

S-a întocmit și un dosar penal.

„La data de 4 decembrie a.c., în jurul orei 00.45, cu ocazia acțiunilor de verificare a modului în care sunt respectate măsurile de prevenire și combatere a efectelor pandemiei de Covid-19, polițiștii municipiului Cluj-Napoca au constatat faptul că într-un local de pe strada Horea are loc un eveniment privat, cu participarea mai multor persoane.

În interiorul localului au fost identificate aproximativ 50 de persoane, precum și organizatorul evenimentului, față de aceștia urmând a fi luate măsurile legale, de sancționare, care se impun.

De asemenea, în cauză a fost întocmit un dosar de cercetare penală sub aspectul săvârșirii infracțiunii de zădărnicirea combaterii bolilor„, a transmis IPJ Cluj.

„În urma evenimentului privat întrerupt de polițiști în jurul orei 00.45, la un local de pe strada Horea din municipiul Cluj-Napoca, au fost aplicate sancțiuni contravenționale participanților și organizatorului, în conformitate cu prevederile Legii 55/2020, în valoare totală de 40.000 de lei”, au anunțat reprezentanții Poliției. 

Urania Palace de pe strada Horea este deținut de controversatul Claudiu Mărginean, care a mai deținut și fostul club Roland Garros. Acesta subînchiriază spațiul de la Urania la diverse persoane ce organizează petreceri private.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.