Oficial. Ogararu e noul antrenor al Universitatii Cluj. Azi va conduce primul antrenament

Fostul stelist George Ogăraru este noul antrenor al Universității Cluj, informație confirmată de oficialii „alb-negrilor”.

george ogararu

„Avem un nou tehnician, în persoana lui George Ogăraru și împreună îmi doresc să facem lucruri bune, iar în scurt timp să jucăm în cupele europene. Ne-am întâlnit cu el în această dimineață, am inspectat bazele de pregătire, tot ce înseamnă Universitatea Cluj.

Suntem chiar acum la discuții și urmează că în această după-amiază să conducă primul antrenament al echipei. Vine din fotbalul olandez, foarte dezvoltat, cu altă mentalitate. Cred că va aduce plusul dorit de toată lumea. Alături de el vine și un director tehnic, un fost jucător care a jucat la cel mai înalt nivel timp de 20 de ani”, a spus noul director sportiv al echipei, Eugen Pîrvulescu, la sport.ro.

Se pare ca omul de afaceri Florian Walter, finantatorul lui „U”, a fost convins de sotii Reghecampf sa-l schimbe pe Mihai Teja cu Ogăraru, la petrecerea organizata de impresara Anamaria Prodan de ziua de nastere a sotului ei, scrie gsp.ro.

Administratorul special al „U” Cluj, Vlad Munteanu, a comentat noile schimbari la nivelul bancii tehnice.

„Noi ne-am fi dorit să nu schimbăm antrenorul după așa puține etape. Motivele, cred eu, nu mai are rost să le discutăm. S-a ajuns la o înțelegere comună de reziliere. Nu-mi place să aruncăm pisica unul în curtea altuia. Vreau să-i mulțumesc lui Mihai pentru tot ceea ce a făcut. Suporterii sunt dezamăgiți pentru că își doresc continuitate.

Este un antrenor tânăr, cu o mentalitate și o pregătire sănătoasă în spate. Ogăraru nu va veni singur, ci ajutat de un om cu experiență la Ajax. În fotbal trebuie să-ți asumi și riscuri. George este un fost fotbalist care a stat în vestiare mari și știe să se pună în mintea jucătorilor. Faptul că a reușit să se integreze în celebra școală de la Ajax și oamenii aceia l-au ținut acolo, cred că spune multe despre el”, a spus Vlad Munteanu, citat de stiridesport.ro.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.