Opera Maghiară începe anul cu un spectacol de cabaret

Opera Maghiară Cluj începe anul 2015 cu un spectacol de cabaret intitulat „Letshow”, reprezentație programată inițial pe 31 decembrie, dar va fi pe 4 și pe 18 ianuarie, de la ora 18:00, pe scena instituției.

opera maghiara cluj

Spectacolul de cabaret oferă şansa de a trăi o seară plină de muzică, dans şi umor, pentru a întâmpina noul an cu voie bună. Dirijorul Kulcsár Szabolcs și regizorul Béres László, urmând tradiția anilor trecuți pentru spectacolul de revelion, au făcut o selecție a celor mai cunoscute fragmente din cele mai îndrăgite operete și musicaluri ale repertoriului de gen.

Piesele din această selecție sunt inedite, lipsind în ultimii 10-15 ani din spectacolele de cabaret de Anul Nou. Membrii colectivului de artiști ai OMC vor putea fi văzuți și şi în ipostaze neobişnuite, cum ar fi soliștii Madarász Lóránt și Ádám János care vor prezenta momente de cabaret.

Invitații serii vor fi formația Jazzybirds și ansamblul Tokos, ambele alcătuite din membri ai orchestrei OMC. Ansamblul de balet al operei va oferi publicului un spectacol de dans în coregrafia a două mari artiste ale scenei: Melinda Jakab și Gabriella Rusu.

Ideea principală a showului este dialogul a două lumi muzicale, cea modernă și cea clasică, într-o adevărată emulaţie, ce alternează jazzul cu folclorul tradițional, opereta, musicalul, chansonul, cu momente amuzante de cabaret, într-un decor realizat de Attila Venczel și costume create de designerul Andrea Ledenják.

În 8 ianuarie, de la ora 19:00, este programat spectacolul de operă într-un act „Castelul Prințului Barbă-Albastră”, de Bela Bartok, pe 11 ianuarie musicalul „Undeva în Europa”, pe 15 și pe 17 ianuarie concertul de Anul Nou „Johann Strauss și amicii săi”, pe 19 ianuarie, “Visul unei nopți de vară” de Felix Mendelssohn-Bartholdy, după drama lui William Sdhakespeare.

Tot în această lună se vor desfășura reprezentațiile „Elixirul dragostei”, de Gaetano Donizetti (22 ianuarie), „Nunta lui Figaro”, de Wolfgang Amadeus Mozart (25 ianuarie), „Contesa Maritza” (29 ianuarie), de Imre Kalman.

Toate spectacolele sunt subtitrate în limba română, iar biletele pot fi găsite la casieria Operei Maghiare, după programul zilnic 10:00-13:00, respectiv 16:30-18:30.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.