Părinții vor putea cere școlilor situația privind vaccinarea profesorilor

Ministrul Educației, Sorin Cîmpeanu, a declarat că părinții pot cere conducerii școlilor o situație statistică în legătură cu vaccinarea cadrelor didactice, dar nu o listă nominală.

Ministrul Educației a fost întrebat la Digi24 dacă un părinte vaccinat are dreptul să știe dacă profesorul care predă la clasa copilului său este vaccinat.

„În limitele GDPR, da, are dreptul să știe. Numeric, și nu nominal, pentru că nominal intră sub incidența GDPR. Protecția datelor cu caracter personal este dincolo de dorința părintelui, de dorința dvs sau de dorința mea. Doar în măsura în care profesorul însuși alege să spună, să facă public acest lucru: sunt vaccinat sau nu sunt vaccinat. Pozițiile părinților – pe care le înțeleg, și eu ca părinte aș avea această curiozitate – sunt una, legea, uneori, este altfel”, a declarat Sorin Cîmpeanu, la Digi 24.

Săptămâna trecută, ministrul Sănătății, Ioana Mihăilă, declara că părinții ar trebui să ceară școlilor o situație cu privire la vaccinarea profesorilor, context în care, Cîmpeanu a explicat că acest lucru nu este posibil, cel puțin nu nominal.

Precizarea vine după ce, săptămâna trecută, ministrul sănătății, Ioana Mihăilă, întrebată dacă părinții ar avea dreptul să se împotrivească intrării la ore a acelor cadre didactice care nu sunt vaccinate, declara că părinții ar trebui să ceară școlilor situația profesorilor vaccinați și nevaccinați.

„Cred că profesorii ar trebui să se gândească să se vaccineze. Niciodată nu este târziu pentru vaccinare. (…) Cred că părinții ar trebui să ceară școlilor situația profesorilor vaccinați și nevaccinați, ca să fie o chestiune transparentă și pentru ca și școlile să promoveze mai activ vaccinarea în rândul cadrelor didactice”, a spus Ioana Mihăilă, la același post tv.

Faci un comentariu sau dai un răspuns?

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.