Pas important pentru construcția Centrului Integrat de Transplant Cluj

Proiectul Consiliului Județean Cluj de edificare a unicului Centru Integrat de Transplant din România și din sud-estul Europei avansează în ritm susținut.

Reunit în ședință ordinară joi, 20 ianuarie a.c., plenul forului administrativ județean a aprobat însușirea unei documentații cadastrale de alipire a imobilelor identificate cu numerele cadastrale 344583 (15.732 mp) și 344338 (1.586 mp), rezultând, astfel, o suprafață de 17.318 mp.

Reconfigurarea terenului pentru realizarea Centrului Integrat de Transplant din Cluj a fost necesară în vederea obținerii autorizației de construire, urmând a fi realizate demersurile aferente pentru înscrierea în evidențele de cadastru și publicitate imobiliară a unui singur imobil care să corespundă necesităților obiectivului de investiții menționat.

Cu o valoare estimată la 200 de milioane euro, proiectul forului administrativ clujean este inclus spre finanțare pe fonduri europene prin intermediul PNRR.

Primul Centru Integrat de Transplant din țară, care va fi construit la Cluj, va integra facilitățile necesare pentru patru tipuri de transplant: de cord, plămân, hepatic și renal.

Obiectivul medical ultramodern, cu regimul de înălțime 4 S+P+5 E+Et va avea 280 de paturi, din care 16 de zi, 12 săli de operație, heliport, 176 de locuri de parcare, zone de Imagistică și U.P.U. etc., toate circuitele, spațiile și funcțiunile necesare urmând a fi realizate la cele mai înalte standarde din domeniu.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată.

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.