Pași concreți în cadrului proiectului de 355 de milioane de euro derulat de CJ Cluj pentru extinderea rețelelor de apă și canalizare din județ

Miercuri, 30 iunie 2021, a fost semnat contractul de servicii privind Asistența Tehnică pentru Managementul Proiectului care vizează dezvoltarea infrastructurii de apă și apă uzată din județele Cluj și Sălaj.

Acesta este parte integrantă a Programului de investiții finanțat din fonduri europene, în valoare de 355,6 milioane de euro, implementat de Compania de Apă Someș S.A., societate în cadrul căreia Consiliul Județean Cluj este acționar majoritar.

Contractul are o valoare de 21.099.885 lei fără TVA și o durată de 35 de luni de la data emiterii ordinului de începere. Serviciile vor viza acordarea suportului în managementul proiectului, actualizarea sistemului GIS și managementul pierderilor în sistemele de apă și a infiltrațiilor/exfiltrațiilor în sistemele de apă uzată.

Totodată, societatea câștigătoare a acestui contract va oferi sprijin în monitorizarea strategiei de management a nămolului, actualizarea Master-Planului Regional, dezvoltarea unui sistem de management modern digitalizat al infrastructurii de apă și apă uzată realizate prin proiect şi elaborarea documentațiilor de atribuire pentru achiziții în cadrul investiției.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.