Pastorala de Paște a Mitropolitului Clujului, ÎPS Andrei

Mitropolitul Clujului, ÎPS Andrei Andreicuţ, susţine în Pastorala de Paşte de anul acesta că viaţa are o mare valoare şi nu putem fi indiferenţi la violenţă, la terorism, la războaie şi la prigonirea creştinilor, potrivit Mediafax.

IPC Andrei

„Viaţa are o mare valoare. Nu putem fi indiferenţi la violenţă, la terorism, la războaie, la prigonirea creştinilor, la hăituirea oamenilor pentru convingerile lor. Observăm cu multă durere că şi în Siria, şi în Irak, şi în Egipt, mulţime de creştini sunt prigoniţi pentru credinţa lor.

Mai mult, în Africa au fost ucişi studenţi numai pentru faptul că sunt creştini. La acest lucru nu ne aşteptam în aceste vremuri postmoderne, dar iată că se întâmplă. În mijlocul confuziilor şi incertitudinilor de la începutul veacului XXI, în valul crescând al tuturor sfâşierilor şi adversităţilor, punctul fix de reazem rămâne credinţa în Dumnezeu şi în învierea lui Hristos”, a spus IPS Andrei, citat de Mediafax.

Acesta a subliniat că îl doare sufletul văzând în ce atmosferă sărbătoresc Paştele creştinii din Egipt, din Siria sau Africa, care nu sunt puţini, ci sunt de ordinul milioanelor.

„Noi credem că viaţa îşi are ultimul cuvânt şi nu moartea, că a înviat Hristos şi viaţa stăpâneşte. Oamenii cuminţi cred că Domnul Hristos a înviat şi sunt împotriva terorismului de orice fel, a violenţei, războaielor şi împotriva prigonirii creştinilor pentru credinţa lor”, a menţionat IPS Andrei Andreicuţ.

Mitropolitul Clujului a arătat în continuare în Pastorala de Paşte, intitulată „Înviat-a Hristos şi viaţa stăpâneşte”, că, de nenumărate ori, la Sfintele Paşte, facem această mărturisire de credinţă „Hristos a înviat!” la care se răspunde „Adevărat a înviat!”, considerând că aceasta are o importanţă vitală.

„Pe lângă faptul că ea ne aduce aminte de nişte oameni minunaţi, care de sute de ani au trăit pe aceste pământuri şi în sufletul cărora credinţa ardea cu putere, în acelaşi timp, această mărturisire este legată şi de destinul nostru veşnic. Focul credinţei le încălzea acelor oameni întreaga fiinţă, iar viaţa lor era curată, gândirea cu dreaptă judecată şi vorbirea cuminte.

Cui i-ar fi trecut prin minte că nu-i utilă ora de religie sau că trebuie scoase icoanele din şcoală? Acei oameni se salutau, ca şi noi, în aceste zile ale Paştelor cu «Hristos a înviat!», dar când rosteau acest salut o făceau cu tremurare în glas şi cu o senină bucurie pe faţă”, a subliniat IPS Andrei Andreicuţ. Pastorala a fost trimisă tututor parohiilor de pe raza Mitropoliei Clujului, Maraşureşului şi Sălajului şi va fi citită în prima zi de Paşte.

Faci un comentariu sau dai un răspuns?

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.