Peste 140 de companii clujene au alergat la Crosul Companiilor 2014

Duminică s-a dat startul la Crosul Companiilor în Cluj Napoca, un eveniment inedit, dedicat exclusiv membrilor organizațiilor clujene, conceput și organizat cu succes de Runners Club.

crosul companiilor 2014

Aflat la cea de-a 4-a ediţie, Crosul Companiilor 2014 este o competiţie cu specific organizaţional, dedicată exclusiv angajaţilor. Participanții au desfășurat sesiunea de încălzire alături de partenerul evenimentului Club Moving, iar startul s-a dat la ora 10:00 în Piaţa Unirii. Alergătorii, înscrişi la probele individual sau pe echipe, au parcurs de 3 ori traseul Piaţa Unirii (Sud) – Str. Eroilor – Str. Baba Novac – Str. Iuliu Maniu – Piaţa Unirii (est ) – Piaţa Unirii (Sud) – Str. Napoca – Piaţa Unirii, distanţa totală măsurând 5 km.

Competiția a fost extrem de strânsă, întrucât la Start s-au aliniat cca 900 de alergători, însă ca în orice competiție, doar unii au reușit să-și câștige locul pe podium.

Așa arată clasamentul Crosul Companiilor Cluj Napoca 2014:

– Individual feminin

Locul I – Musca Adriana – ONEY FINANCES SRL
Locul II – Torok Ibolya – UBB
Locul III – Nogy Roxana – ENERGOM

– Individual masculin

Locul I – Adi Dohotaru – CENTRUL RAȚIU PENTRU DEMOCRAȚIE
Locul II – Cătălin Sânpetrean – CLOUD TROOPERS INTERNATIONAL
Locul III – Bogdan Moldovan – SOFTVISION

– Echipe feminin

Locul I – „Last Minute” – WOLTERS KLUWER FINANCIAL SERVICES
Locul II- „Move on” – CLOUD LINK
Locul III – „The Super Duper Speedy Ones” – TORA TRADING

– Echipe masculin

Locul I – „Accenture 1” – ACCENTURE
Locul II – „Arobs Thunder” – AROBS TRANSILVANIA SOFTWARE
Locul III – „Runners” – SOFT VISION

– Echipe mixt

Locul I – „Energom” – ENERGOM SRL
Locul II – „Fuji” – SOFT VISION
Locul III – „Eximtur Outgoing” – EXIMTUR

crosul companiilor3 2014

Revista Bulevard a acordat și un premiu special, celei mai creative companii, care a înscris cei mai mulți alergători la Crosul Companiilor, premiu revendicat de ENDAVA.

Nimeni nu a avut însă de pierdut, evenimentul fiind marcat, pe lângă competiția în sine și de momentele de socializare între angajaţii diferitelor companii, extrem de oportune în crearea de legături şi punţi de comunicare, dar și de alte surprize pregătite de organizatori, reprizele muzicale marca Bigtime Production și show-ul oferit de VERDE, o trupă cu un vibe modern și prospăt.

„Evenimentul Crosul Companiilor a fost un succes pe care l-am anticipat, iar vremea bună a fost aliatul nostru. Sperăm să putem organiza şi în anii următori acest cros organizaţional, care să devină o emblemă pentru oraşul Cluj Napoca, atrăgând tot mai mulţi participanţi”, declară Horaţiu Morar, fondator al Asociaţiei Runners Club.

Premiile s-au ținut lanț la eveniment, Yellow Store a premiat în cadrul campaniei „Fotografiază Crosul Companiilor”, de asemenea, toţi cei înscrişi la Cros au avut ocazia de a participa gratuit la Tombola „Alerg de plăcere”, în care sponsorii şi organizatorii au pus la bătaie premii pe măsură.

Aşadar, Piața Unirii și străzile Clujului au găzuit duminică un eveniment care cu siguranță își va pune amprenta asupra climatului organizațional al companiilor participante, creând un precedent inedit ce însumează o experiență de socializare inovatoare și un stil de viață sănătos, cu alte cuvinte, un spectacol marca Runners Club intitulat Crosul Companiilor 2014.

crosul companiilor2 2014

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată.

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.