Peste 2.200 de evenimente sesizate la 112 în prima zi a minivacanţei de Paşti

Peste 2.200 de evenimente au fost sesizate la numărul unic 112, vineri, în prima zi a minivacanţei de Paşti.

Poliţiştii au intervenit, vineri, la 2.725 de evenimente, pentru a oferi ajutor celor aflaţi în nevoie sau pentru a menţine liniştea şi ordinea publică. Cea mai mare parte a acestora, respectiv 2.245, au fost sesizate prin 112, informează Poliţia Română.

Poliţişti au acţionat în sistem integrat, alături de alte structuri ale Ministerului Afacerilor Interne, pentru siguranţa cetăţenilor şi liniştea comunităţilor.

Astfel, au fost constatate 818 infracţiuni, 119 persoane fiind surprinse în flagrant delict.

De asemenea, au fost depistate 12 persoane urmărite naţional sau internaţional, iar în cauzele instrumentate au fost dispuse 30 de măsuri preventive.

Pentru abaterile de la normele contravenţionale, poliţiştii au aplicat 10.928 de sancţiuni, a căror valoare se ridică la 2.710.000 de lei, iar ca măsuri complementare, au confiscat sau indisponibilizat bunuri de peste 300.000 de lei.

În trafic, poliţiştii rutieri au acţionat cu 312 aparate radar pentru prevenirea accidentelor de circulaţie, fiind constatate 119 infracţiuni la regimul rutier. Totodată, au fost reţinute 506 permise de conducere şi retrase 97 de certificate de înmatriculare.


Faci un comentariu sau dai un răspuns?

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.