Peste 600 de clujeni au răspuns apelului lansat de UBB în cadrul campaniei „Donăm împreună, noi dăm startul!”

Cea de-a VI-a ediție a campaniei „Donăm împreună, noi dăm startul!”, organizată de Direcția Comunicare și Relații Publice din cadrul Universității Babeș-Bolyai, împreună cu Asociația Beard Brothers și Auchan Retail Romania a reușit să strângă aproape 580 de donatori acceptați dintre cele peste 600 de persoane care s-au prezentat în cele 5 zile ale campaniei.

Campania de donare de sânge s-a desfășurat în perioada 19-23 noiembrie 2018, la Centrul Regional de Transfuzie Sanguină Cluj și la Centrul mobil de donare amenajat, în primele două zile ale campaniei, în spaţiile Auchan.

„Faptul că am ajuns la această ediție a campaniei, iar interesul donatorilor clujeni este în creștere ne arată că mergem într-o direcție bună, iar mesajul nostru a fost perceput așa cum trebuie”, afirmă purtătorul de cuvânt al UBB, Laura Irimieș.

Ajunsă la cea de-a șasea ediție, campania inițiată de Universitatea Babeș-Bolyai a cuprins, pe lângă donarea propriu zisă, care a avut loc în perioada 19-23 noiembrie 2018, o campanie în cadrul căreia studenţii voluntari ai Universităţii Babeş-Bolyai au informat peste 5.000 de clujeni cu privire la fenomenul donării, la beneficiile acestei acţiuni şi la nevoia acută de sânge cu care se confruntă spitalele româneşti. Printre partenerii care s-au alăturat iniţiativei UBB se numără: Centrul Regional de Transfuzie Sanguină Cluj și Centrul de Transfuzie Sanguină Târgu Mureș, Consiliul Studenților din Universitatea Babeș-Bolyai Cluj-Napoca (CSUBB), Organizația Studenților din Universitatea Babeș-Bolyai (OSUBB).

Campania a fost realizată cu sprijinul Marty Restaurants.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.