Peste 600 de muncitori români care lucrează la un abator în Germania, depistați cu COVID-19

Numărul muncitorilor depistați cu COVID-19 de la abatorul de carne din Germania este de 1300. Jumătate dintre ei sunt români, conform datelor transmise de Ministerul de Externe.

Potrivit reprezentanților MAE, Consulatul General al României la Bonn a fost notificat că 17 români au părăsit locul de carantină, iar autoritățile germane îi caută.

Focarul de COVID-19 a fost confirmat zilele trecute la o fabrică de carne din orașul Rheda Wiedenbrueck din landul Renania de Nord-Westfalia, unde lucrează mii de români.

Reprezentanții consulatului au făcut demersuri, în regim de urgență, pe lângă autoritățile locale și compania angajatoare pentru a solicita măsuri pentru gestionarea situației. Potrivit informațiilor preliminare obținute de către oficiul consular, până la acest moment, conform testelor efectuate, 1.300 de lucrători au fost depistați pozitiv la COVID-19, iar aproximativ 7.000 de persoane au fost plasate în carantină. Tuturor lucrătorilor care se află în carantină le sunt asigurate hrana și alte bunuri de strictă necesitate, mai precizează MAE.

Consulul general al României la Bonn a fost la sediul companiei pentru clarificări cu privire la situația lucrătorilor români. Reprezentanții companiei au precizat că aproximativ 50% din persoanele depistate cu COVID-19 sunt cetățeni români. Până la acest moment, la Consulatul General al României la Bonn nu au fost primite solicitări de asistență consulară din partea cetățenilor români.

Faci un comentariu sau dai un răspuns?

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.