Spectacolele programate pentru finalul acestei săptămâni la Teatrul de Păpuși „Puck„ din Cluj-Napoca îl vor avea în prim plan pe îndrăgitul Pinocchio din povestea omonimă a lui Carlo Collodi. Astfel, sâmbătă, 2 martie, de la ora 11, va fi prezentat spectacolul „Én vagyok Pinokkió„/„
„Eu sunt Pinocchio” (în limba maghiară), iar duminică, 3 martie, de la o aceeași oră, va avea loc o reprezentație a spectacolului „Pinocchio„ (în limba română), ambele în regia lui Călin Mocanu.
Pinocchio este fiecare copil, iar transformarea lui din lemn în ființă cu suflet este povestea fiecărei inițieri, a fiecărui proces educativ. Regizorul Călin Mocanu aduce în scenă povestea nemuritoare a lui Carlo Collodi în viziuni noi, complexe, dinamice și în același timp pline de sensibilitate, mai actuale ca niciodată.
Sâmbătă, 2 martie, la sediul instituției va fi prezentat de la ora 11 spectacolul „Én vagyok Pinokkió” / „Eu sunt Pinocchio”.
„Această poveste este aventura transformării lui Pinocchio dintr-o bucată de lemn în copil, este povestea copilului care de la naştere, dintr-un boţ de carne, ajunge să aibă mai întâi conştienţă şi apoi conştiinţă”, după cum declară Mocanu.
Scenariul și regia sunt semnate de Călin Mocanu, scenografia spectacolului de Sandu Marian, Paul Sarvadi este asistent de regie, iar muzica este compusă de Dan Bălan. Distribuția este formată din actorii Balogh Dorottya, Patka Ildikó, Urmánczi Jenő, Bondár Tibor, Giriti Réka, Erdei Emese și Domokos Szabolcs.
Spectacolul se joacă în limba maghiară, iar vârsta minimă recomandată este de patru ani.
Duminică, 3 martie, micii spectatori sunt așteptați să urmărească povestea lui Pinocchio (în limba română), alături de părinți și bunici, în sala de spectacole a Teatrului de Păpuși „Puck”, tot de la ora 11. Scenariul și regia sunt semnate de același regizor clujean Călin Mocanu, director al Teatrului
„Țăndărică” din București.
„Spectacolul este un Pinocchio în variantă actuală. Dacă privim în jur, putem vedea sute şi mii de personaje Pinocchio: toţi copiii au câte un drum iniţiatic de parcurs sau chiar mai multe, legate unele de altele, au vârste şi vârste de depăşit. Aceasta e povestea pe care mi-am propus să o redau, strâns legată de copilul pe care îl vedem acum în societatea actuală românească şi nu numai”, precizează Mocanu.
Scenografia spectacolului este semnată de Sandu Marian, iar muzica de Dan Bălan. În distribuție: Ramona Atănăsoaie, Andra Ștefan, Robert Gutunoiu, Călin Mureșan, Andreea Bolovan, Angelica Pamfilie și Ionuț Constantinescu. Figurație: Cosmin Cârlea și Bogdan Motoșcă.
Vârsta minimă recomandată este de patru ani.
La finalul fiecărei reprezentații din weekend, micii spectatori au șansa de a câștiga o păpușă de tip Bi Ba Bo, creată de artista clujeană Szabó Tünde. Participarea se face pe baza biletelor de intrare (alături de care se oferă câte un număr după cumpărarea de la casierie), iar câștigătorii sunt desemnați prin tragere la sorți în cadrul unei tombole.
În această săptămână, artiștii Teatrului „Puck” au avut un program plin. Luni, 25 februarie, la sediul instituiției au avut loc două reprezentații ale spectacolului „Cenușăreasa”. Spectacolul „Jancsi és Juliska”/ „Hänsel și Gretel” se află în turneu prin județul Harghita, fiind prezentat în fața copiilor din localități cum ar fi Luduș, Agârbiciu, Lupeni, Corund, Zetea, Praid și Chibed. De asemenea, „Fata babei și fata moșului” s-a jucat marți, 26 februarie, la Grădinița „Mica Sirenă”, iar „Croitorașul cel Isteț” este prezentat joi, 28 februarie, la Grădinița „Bambi” din Cluj-Napoca. În plus, spectacolul „Hänsel și Gretel” are programate două reprezentații la Huedin vineri, 1 martie.