Preoții, mai presus de lege! Teodosie continuă să sfideze măsurile anti-Covid. A ținut slujba de Crăciun fără mască, cu sute de oameni în biserică

Arhiepiscopul Tomisului, Teodosie, continuă să încalce regulile impuse de Guvern în timpul stării de alertă, oficiind slujba de Crăciun în interiorul Catedralei Arhiepiscopale din Constanţa.

La slujbă au participat şi aproximativ 300 de persoane, deşi acest lucru a fost interzis de autorităţile locale. În plus, oamenii au fost împărtăşiţi cu o singură linguriţă, relatează Digi 24.

În imaginile apărute în spaţiul public, atât ÎPS Teodosie cât şi o parte dintre participanţii la slujbă au fost văzuţi nepurtând mască de protecţie, încălcând astfel măsura obligativităţii purtării măştilor în toate spaţiile publice închise şi deschise.

Slujba a fost ţinută în ciuda faptului că municipiul Constanţa se află de aproape cinci săptămâni în carantină şi, conform măsurilor în vigoare, toate slujbele trebuie să fie oficiate în afara bisericilor.

Potrivit sursei citate, credincioşilor care au venit la Catedrala Arhiepiscopală Sfinţii Petru şi Pavel din Constanţa nu le este teamă de infectarea cu „virusul Wuhan”, unii dintre ei susţinând că aglomeraţii similare sunt întâlnite şi la supermarketuri.

Întrebat dacă nu ar fi trebuit ca slujba de Crăciun să fie desfăşurată în afara Catedralei, ÎPS Teodosie a replicat “Nu”.

Totodată, în jurul Arhiepiscopiei au fost prezente câteva echipaje mixte, alcătuite din jandarmi şi poliţişti. Totuşi, de această dată, enoriaşii nu au fost sancţionaţi şi au fost lăsaţi să intre în catedrală.

Reamintim că, în Pastorala de Crăciun, Teodosie, a lansat un atac la adresa mass media, acuzând-o de complicitate la promovarea unei frici care „omoară mai mult decât virusurile”.

În plus, prelatul le-a cerut credincioşilor să nu mai permită ca bisericile să fie „încuiate de cei ce nu au dreptul să omoare credinţa sfântă a neamului românesc” şi a făcut un apel la apărarea credinţei ortodoxe în faţa „asaltului prigonitorilor”.

Faci un comentariu sau dai un răspuns?

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.