Președintele executiv al PSD, Liviu Dragnea a fost condamnat la închisoare pentru fraudarea referendumului din 2012

Judecătorii de la Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie au dat astăzi sentinţa în dosarul în care Liviu Dragnea este acuzat, alături de alte 74 de persoane, de fraudarea referendumului organizat în 2012 pentru demiterea preşedintelui Traian Băsescu.

FOTO: Mediafax Foto
FOTO: Mediafax Foto

Liviu Dragnea a fost condamnat la un an de închisoare cu suspendare. Decizia nu este definitivă și poate fi contestată de ambele părți, mai ales că procurorii au cerut închisoare cu executare.

Pedeapsa primită de președintele executiv al PSD este una minimă. Codul Penal prevede închisoarea de la 1 la 5 ani pentru astfel de fapte.

De altfel, niciuna dintre cele 75 de persoane inculpate în dosar nu au fost condamnate la închisoare cu executare.

Liviu Dragnea anunţa, în urmă cu câteva zile, că dacă va fi condamnat, va renunţa la toate funcţiile pe care le deţine, adică la cea de ministru al dezvoltării şi la cea de preşedinte executiv al PSD.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.