Reprezentanții municipalității clujene au anunțat astăzi implementarea unor noi reglementări de circulaţie în oraș.
Reglementarea îi vizează pe locuitorii din cartierul Zorilor, aceasta fiind modificarea priorității de trecere în intersecția străzilor Lunii și Eugen Ionesco, astfel încât traseul cu prioritate a devenit „strada Lunii – viraj dreapta spre strada Eugen Ionesco – strada Eugen Ionesco” și retur.
Măsura are ca scop acordarea priorității de trecere în intersecție vehiculelor care circulă pe relația cu trafic rutier mai intens, ce include și transportul în comun pe linia de autobuz nr. 46, fiind aprobată în cadrul Comisiei Municipale de Sistematizare a Circulației Rutiere și Pietonale.