Primarul Lucia Suciu din Chinteni le dă o lecție civică cetățenilor care au lăsat gunoaie într-un parc de joacă

Primarul din Chinteni, Lucia Suciu, i-a îndemnat pe cei care au lăsat mizerie și gunoaie în parcul de joacă pentru copii să iasă la luminică și să își recunoască faptele, altfel vor fi aplicate sancțiuni.

Administrația locală au curățat gunoaiele din parc, dar au lăsat intenționat mucurile de țigară pe jos poate că cei care au produs mizeria vor reveni și le vor aduna.

„Îi rugăm pe posesorii ambalajelor și a resturilor de țigări sau a altor produse, care au contribuit la producerea unui astfel de depozit de deșeuri la locul de joacă din localitatea Chinteni, să aibă bunul simț să se deconspire, întrucât în caz contrar, vom apela la imaginile surprinse de camerele de luat vederi pentru a-i identifica și a-i sancționa.

Noi am făcut azi curățenie, dar am lăsat intenționat mucurile de țigară, în speranța că, regretându-și comportamentul, cei vinovați vor veni să le adune.

Îi așteptăm până mâine…”, a transmis primarul.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.