Primele imagini din serialul de televiziune „Django”, filmat în România – FOTO

Primele imagini din serialul de televiziune „Django”, filmat în România, cu Matthias Schoenaerts, Noomi Rapace, Nicholas Pinnock şi Lisa Vicari în distribuţie, au fost prezentate în exclusivitate de Variety, citat de NEWS.ro.

Filmat în Racoş, Bucureşti şi Delta Dunării, cu sprijinul guvernului, „Django”, care va avea pentru început zece episoade, ar urma să fie lansat în toamna anului 2022, după cum povestea în urmă cu câteva luni producătorul executiv Olivier Bibas, pe platouri.

Acţiunea are loc în a doua jumătate a anilor 1800, în America. New Babylon este un oraş utopic, divers din punct de vedere rasial, confesional şi al orientărilor sexuale, „un oraş liber”, după cum au spus producătorii. Locuitorii sunt sclavi fugiţi şi europeni.

Imediat după Războiul Civil, au existat câteva aşezări de acest gen, pornite din ideea de a întemeia o nouă ţară.

„Django”, bazat pe westernul spaghetti al lui Franco Nero a fost creat şi scris de Leonardo Fasoli („Gomorrah the Series”, „ZeroZeroZero”) şi Maddalena Ravagli („Gomorrah the Series”, „ZeroZeroZero”).

Bugetul producţiei este de peste 40 de milioane de euro, iar din total în România vor fi cheltuiţi în jur de 16 milioane de euro.

Serialul este o producţie Canal+ şi Sky Studios realizată de Cattleya (Italia), Atlantique Productions (Franţa), în colaborare Odeon Fiction, StudioCanal şi Frame Film (România).

Faci un comentariu sau dai un răspuns?

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.