Clujenii care își vor petrece noaptea dintre ani în Piața Unirii vor avea parte de concerte, intrare liberă la patinoar, șampanie la miezul nopții și tradiționalul foc de artificii.
Programul de Revelion va debuta la ora 21:30 cu un concert Magda Puskas&Friends, iar de la ora 22:00 vor urca pe scenă cei de la Semnal M.
Începând cu ora 23:00, atmosfera va fi întreținută de formația Vița de Vie, iar la miezul nopţii clujenii prezenți în piață se vor putea bucura de un spectacol de lumini și artificii. De asemenea, la cumpăna dintre ani Primăria Cluj-Napoca va pune la dispoziţia celor aflaţi în Piaţa Unirii 700 de şampanii.
După spectacolul de artificii și lumini, de la ora 00:15, va avea loc un concert susținut de Aldo&Tzika Sax Orchestra.
Căsuţele amplasate în cadrul Târgului de Crăciun vor fi deschise și de Revelion, iar clujenii vor avea ocazia să îşi cumpere produse de sezon, precum migdale şi nuci glazurate, cozonaci, ceai sau vin fiert cu scorţişoară, produse tradiționale, produse hand-made și o gamă largă de produse gastronomice de sezon.
În cursul zilei de joi, 31 decembrie, precum și în noaptea dintre ani, accesul pe patinoarul din Piața Unirii va fi gratuit de la 10:00 la 11:30, de la 12:00 la 13:00, de la 18:00 la 19:30, de la 20:00 la 22:00 şi de la 22:30 la 01:00. În pauzele dintre reprizele de patinaj se va curăța gheața.
Saracie mare mon cher. Pentru asemenea line-up nu merita sa iesi din casa.
Si cum e cu „respectul” pentru mortii din „Colectiv’? Sau una hotaram si alta facem? Ma refer la focurile de artificii.