joi. apr. 9th, 2020

„Punguța cu doi bani”, din nou pe scena Teatrului „Puck”

Povestea cocoșului năzdrăvan și a punguței sale, scrisă de Ion Creangă, va fi reluată la Teatrul de Păpuși „Puck” din Cluj-Napoca duminică, 8 martie, de la orele 11 și 12.30, în viziunea regizorală a lui Decebal Marin. Sâmbătă, va fi prezentat un spectacol a cărui premieră a avut loc recent: „Turnuleţul”/”A tornyocska”, în regia lui Jakab Ildikó.

Astfel, sâmbătă, 7 martie, de la ora 11, la  Teatrul „Puck” va fi prezentat spectacolul „Turnuleţul”/”A tornyocska”, după Sz. J. Marsak, în regia lui Jakab Ildikó, conceput special pentru copilași cu vârste între doi și patru ani. Un grup de păpuşari vin în vizită la un grup de copii şi aduc păpuşi şi cuburi colorate. După o scurtă iniţiere în regulile jocului, performerii şi copiii încep să construiască turnuleţul, elementul central al povestirii, pe ritmurile unui cântec pe care copiii îl învaţă în timpul jocului. „Construcţia” finalizată va funcţiona ca paravan, separând spaţiul comun în spaţiul scenic şi spaţiul destinat publicului.

Scenografia este semnată de K. Kalinovszki Mária, iar muzica de András Enikő. În distribuție: Balogh Dorottya, Erdei Emese, Domokos Szabolcs, Mostis Balázs, Patka Ildikó, Pünkösti Laura, Bondár Tibor și Kötő Áron.

Sonorizarea este realizată de Cebrát Szilárd, luminile de Portik Zoltán, iar mașiniști sunt Domokos Előd și Balog Ferenc.

Spectacolul are loc în limba maghiară și durează aproximativ 40 de minute. Vârsta minimă recomandată este de doi ani.

De asemenea, savuroasa poveste a lui Ion Creangă „Punguţa cu doi bani” va fi pusă în scenă de artiştii Teatrului de Păpuși „Puck” duminică, 8 martie, de la orele 11 și 12:30.

Aventurile pline de haz ale cocoșului și punguţei sale pierdute, trăite cu sufletul la gură şi hohote de râs de generaţii de copii, se vor juca pe scena instituţiei clujene în varianta adaptată de regizorul Decebal Marin.

„Punguța cu doi bani” este și o poveste pentru cei mari, după cum explică regizorul spectacolului.

„Călătoria inițiatică a cocoșului prin apă și foc, prin încercările planului material, este trecută cu bine, deoarece acesta urmărește cu fervoare doar principiul unic, esența, reprezentați aici de punguță. Trezirea cocoșului prin bătaie semnifică, de fapt, trezirea principiului solar, pozitiv, emisiv necesar în lupta cu inerția, tendințele grosiere, stagnante, prezente în fiecare dintre noi. În piesă, povestea și călătoria inițiatică a cocoșului este îmbogățită de personaje și situații noi, care, prin ritm, culoare și umor pigmentează și întregesc atât jocul vieții, cât și jocul cosmic”, precizează regizorul Decebal Marin.

Scenografia este semnată de Sandu Marian, iar ilustraţia muzicală de Traian Păcurar.

Distribuţia este alcătuită din Ramona Atănăsoaie, Andra Ștefan, Andreea Bolovan, Angelica Pamfilie, Ion Iurcu, Călin Mureșan, Ionuț Constantinescu, Iulian Lungu, Robert Trifan și Adina Ungur.

Spectacolul va fi prezentat în limba română, iar vârsta minimă recomandată este de trei ani.

Biletul de intrare la spectacolele jucate la sediu de luni până vineri costă 30 de lei (pentru adulți), 15 lei (pentru pensionari) și 7 lei pentru preșcolari, elevi și studenți).

Biletul de intrare la spectacolele prezentate la sediu în zilele de sâmbătă și duminică are prețul de 40 de lei pentru adulți, 20 de lei pentru pensionari și 10 lei pentru preșcolari, elevi și studenți.

Vă recomandăm abonamentul (valabil pe 12 luni) care cuprinde șase intrări, la prețul de 60 de lei.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.