Ratele la bănci pentru persoane fizice și juridice vor fi amânate cu 9 luni, prin OUG

Ministrul Finanțelor, Florin Cîțu, a anunțat miercuri, într-o postare pe Facebook, că Guvernul va adopta, în ședința de joi, o Ordonanță de Urgență (OUG) privind amânarea plății ratelor atât de către persoanele fizice, cât și de persoanele juridice, la cerere.

Decizia va fi luată după ce ministrul a discutat cu reprezentanții BNR și ai celorlalte bănci. 

„Pregătim această ordonanță. Sper să fie gata pentru ședința de mâine (26 martie, n.r.). Sunt câteva detalii tehnice pe care trebuie să le punem la punct. De aceea am stat puțin mai mult. Cei care cer, indiferent că sunt persoane fizice sau juridice, vor avea acces la amânarea ratelor la bancă. Propunerea mea este pentru perioada de 9 luni. Să vedem dacă așa va rămâne. Așa am discutat cu BNR și Banca Națională are lichiditate. Sistemul bancar a răspuns pozitiv. Cred că Ordonanța de mâine va avea și clarificări pentru măsurile pe care deja le-am luat. Vom face rectificarea, sper, săptămâna viitoare, pentru că avem nevoie de resurse pentru Ministerul Sănătății, în special„, a precizat Florin Cîțu.

Prin noua măsură, Guvernul Orban i-o ia înainte PSD-ului, care a depus deja la Parlament un proiect de lege în acest sens și pe care dorește să îl adopte săptămâna viitoare, online, prin procedură de urgență. 

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.