Război în USR-PLUS Cluj. Ungureanu și-a anunțat plecarea din filiala USR Cluj, dar va rămâne în partid: „Din 2016 am fost săpat de colegi”

Din Italia, deputatul clujean Emanuel Ungureanu a anunțat printr-un live făcut pe pagina sa de Facebook că va părăsi filiala USR-PLUS Cluj, dar rămâne în USR, retrăgându-se oficial de pe liste. 

Acesta consideră că a fost săpat de colegii săi încă din 2016, denunțând mai multe găști și „bisericuțe” formate atât în USR Cluj cât și în PLUS Cluj. El susține că alcătuirea listelor pentru alegerile parlamentare nu s-a întocmit pe criterii de performanță, ci pe prietenii și a susținut că au existat persoane care l-au antipatizat din motive pe care nu le înțelege.

Ungureanu a lansat acuzații dure la adresa conducerii USR Cluj, pe care o acuză că încă din 2016 a încercat să îl sape, în frunte cu Elek Levente, Cătălin Sălăgean sau Radu Molnar.

„Partidul nu este o gașcă de prieteni care se înțeleg între ei pentru a-l pune pe cel mai simpatic în fruntea lor și pentru a câștiga simpatia oamenilor, partidul este o structură, o construcție între oameni care au obiective înalte, idealuri, care înseamnă slujirea semenilor. Acesta este idealul pentru care am intrat eu în politică.

Unii din colegii din PLUS sau alții din PLUS vorbesc în surdină despre faptul că un parlamentar n-ar trebui să se ocupe și de copiii bolnavi ai altora, iată că eu sunt acum în Italia, intru în a doua săptămână și mă ocup de tinerii și copiii unor persoane care niciodată nu pot să îmi mulțumească pentru ce fac și asta consider că este parte din activitatea inseparabilă a unui deputat care a avut o viață anterioară. Din 2002 mă ocup de niște tineri cu insuficiență renală și în 2015 când am cerut votul am explicat oamenilor că nu îi voi abandona. Pentru unii dintre colegi a fost un reproș, chiar mi-a spus actualul loc 3, Radu Molnar, că el nu m-a votat ca eu să mă ocup și de asociație, ci doar să fac treabă în parlament. Cred că asta arată ceva că eu nu am abandonat acești tineri chiar dacă am avut o activitate de deputat exemplară„, a declarat Ungureanu.

„În acest an am muncit pe brânci pentru comunitatea medicală, nu am avut timp să ascult toate certurile din USR Cluj, nici să vorbesc despre toate taberele de acolo, nici să vorbesc despre taberele din PLUS Cluj, ci pur și simplu cred că activitatea unui parlamentar trebuie să fie axată pe reprezentare și să faci lucruri pentru oameni. Am așteptat ca acești colegi ai mei să se maturizeze și să înțeleagă că noi care am făcut pasul în politică avem capacitatea, empatia, forța și energia să slujim interesele semenilor noștri.

Nu sunt deloc trist că pierd o funcție, pentru mine slujba de politician nu înseamnă sumă forfetară, nu înseamnă salariu important, eu am donat enorm banii pe care i-am primit din partea dvs. la tinerii care intră acum în centrul de dializă din Italia, acolo s-au dus banii voștri. Nu mi-am făcut vile, nu mi-am construit averi, pur și simplu am făcut cu banii ceea ce am promis ani de zile”, a precizat deputatul clujean.

Ungureau: Nu am intrat în politică pentru ciolan

„Eu am intrat în politică nu pentru ciolan cum spun alții, sunt un om cu două meserii, sunt și dascăl și asistent social, nu am venit în politică din șomaj, nu aveam nevoie de o funcție, de ceva care să mă afirme în spațiul public”, a mai spus acesta.

„M-am sacrificat pentru candidatură într-o competiție grea pe care știam că nu o s-o câștig la locale, pentru a avea un scor decent. Orice coleg mai puțin notoriu ca mine ar fi avut un scor dezastruos. Au fost colegi din PLUS și din USR care au profitat de acest sacrifiu și au reproșat că scorul acesta de aproape 9% e cam mic. Problemele care au apărut în USR Cluj și în PLUS Cluj sunt dinainte de a candida eu la locale și dinainte de a fi eu pe liste la parlamentare. În timpul campaniei locale, colegi din USR și PLUS în loc să mă susțină în stradă, să facă ceea ce se face într-o campanie electorală, ei se întâlneau și făceau deja listele pentru parlamentare. Acesta este adevărul despre ce s-a întâmplat în culise în perioada când eu cu foarte puțini oameni strângeam semnături. Conducerile USR Cluj și PLUS Cluj au fost foarte jos în toți acești ani cu ceea ce înseamnă așteptările pe care le aveau membri de la ei.

Colegii din USR Cluj, Cătălin Sălăgean și membri din BPJ nu m-au vrut pe loc eligibil și au vrut pe această poziție un alt coleg, Radu Molnar, IT-ist, un om cu o carieră foarte ok, pasionat de filme, rocker, un foarte în regulă pe care conducerea USR Cluj l-a preferat în locul meu în negocierile cu PLUS Cluj”, a mai declarat Emanuel Ungureanu.

„Din 2016 de când am candidat eu am fost săpat constant de conducerea USR Cluj și nu am fost dorit de Elek Levente, Cătălin Sălăgean, Radu Molnar, am fost antipatizat din motive pe care nu am să le înțeleg niciodată. A trebuit să demonstrez 2-3 ani de zile că pot fi omul pe care o comunitate se poate baza pentru orice poziție.

Așadar, ca să nu mai existe niciun fel de speculații, nu Barna, nu Cioloș, nu Voiculescu au fost cei care au făcut listele la Cluj, au fost pur și simplu o înțelegere meschină între niște colegi din USR Cluj și unii din PLUS Cluj ca pe acele liste să nu fiu eu și nici Mihai Goțiu. Alți colegi din USR Cluj ne-au dorit pe noi doi și ne-au votat ca atare, dar înțelegerile care s-u făcut au avut în perspectivă o invidie și o antipatie care nu o pot înțelege din partea unor colegi”, a precizat Ungureanu.

Război USR vs PLUS la Cluj

„Între USR Cluj și PLUS Cluj nu a existat o discuției serioasă, analitică despre candidaturi, cine ar trebui să fie primul pe liste, cel care are tracțiunea cea mai mare, cel care are vizibilitatea cea mai mare, cel care este cel mai favorabil în ochii clujenilor sau prietenul cel mai apropiat al unei găști. Diferența între un partid care vorbește despre meritocrație și unul care o practică este atunci când se prezintă o listă de candidați trebuie să existe o listă de competențe, de departajare, să pui acolo oameni care au făcut lucruri pentru comunitate, să pui un sondaj de opinie, să-l prezinți membrilor și delegații care votează în cunoștință de cauză eu îl aleg pe X de pe listă pentru că. Și să existe un raport de activitate și niște criterii de performanță”, a mai declarat deputatul clujean.

Deputatul clujean a declarat că el nu a făcut parte din nicio gașcă nici din USR Cluj, nici din PLUS Cluj și că i-a fost refuzat accesul la membri din PLUS să pot vorbi cu ei, iar conducerea PLUS Cluj i-a refuzat asta foarte mult timp, fără niciun fel de justificare.

VIDEO

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.