Razie în weekend la Cluj. Amenzi de peste 10.000 lei celor care nu purtau mască

Polițiștii clujeni au desfășurat sâmbătă o nouă acțiune în zone unde se pot crea aglomerări de persoane, în vederea respectării măsurilor pentru prevenirea și combaterea efectelor pandemiei de COVID-19.

Acțiunile desfășurate sâmbătă au beneficiat de sprijinul jandarmilor din cadrul Inspectoratului Județean de Jandarmi Cluj și ai Grupării Mobile „Ștefan Cicio Pop”, Cluj-Napoca, inspectorilor din cadrul Inspectoratului Teritorial de Muncă și ai Direcției Sanitar Veterinare și pentru Siguranța Alimentelor, dar și a polițiștilor locali din cadrul Primăriei Cluj-Napoca.

Prima etapă, desfășurată în intervalul orar 11.00-13.00, a vizat impunerea respectării măsurilor prevăzute de Legea 55/2020, fiind verificate societăți comerciale și zone aglomerate din întreg municipiul.

Cea de-a doua etapă, desfășurată în intervalul orar 17.00-20.00, a vizat respectarea măsurilor impuse unităților de cazare privind servirea de mâncăruri și băuturi doar persoanelor cazate în acele spații.

Ulterior, polițiștii au acționat în centrele comerciale din municipiul Cluj-Napoca, fiind verificate societățile comerciale și persoanele aflate în interior.

Astfel, au fost verificate 132 de unități de cazare și societăți comerciale și au fost legitimate 223 de persoane.

Urmare a neregulilor constatate, au fost aplicate 58 de sancțiuni contravenționale conform Legii 55/2020, în valoare de 10.550 de lei.

Pentru abateri ale normelor privind conviețuirea socială, a ordinii și liniștii publice, forțele de ordine au aplicat 9 sancțiuni, conform Legii 61/1991R, iar pentru abateri ale normelor rutiere, polițiștii rutieri au aplicat 10 sancțiuni contravenționale, conform OUG 195/2002R.

Cu ocazia verificărilor efectuate unităților de cazare, nu au fost constate nereguli.

Faci un comentariu sau dai un răspuns?

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.