Regal folcloric, intrare liberă la patinoar și seara foc de artificii, de „Mica Unire”, la Cluj-Napoca

Primăria Cluj-Napoca marchează 160 de ani de la Unirea Principatelor Române, joi, 24 ianuarie, cu o serie de evenimente în centrul orașului, un concert de folclor, depunerea de coroane la bustul domnitorului Alexandru Ioan Cuza și seara va avea loc în Piața Avram Iancu tradiționalul foc de artificii.

„Mica Unire” are o semnificație aparte în istoria națiunii române, reprezentând un moment cheie în amplul proces care a condus la înfăptuirea Marii Uniri a României din 1918.

Instituția Prefectului județul Cluj, Primăria municipiului Cluj-Napoca și Divizia 4 Infanterie „GEMINA” deschid manifestările dedicate Unirii Principatelor Române cu ceremonia militară și religioasă, la bustul domnitorului Alexandru Ioan Cuza, începând cu ora 9:00.

Municipalitatea îi invită pe clujeni în Piața Unirii, începând cu ora 14:00, la Regalul Folcloric susținut de unii dintre cei mai îndrăgiți artiști români. În Piața Avram Iancu, începând cu ora 20:00, un spectaculos foc de artificii va încheia sărbătoarea Unirii Principatelor Române.

Regalul Folcloric din Piața Unirii:

Marius Ciprian Pop
Grupul Arhaica
Mariana Sfechiș
Ansamblul Folcloric „Cununa Someșană”
Maria Lobonț
Andreea Ciupe
Silviu Adrian Popa
Mariana Ștețco
Dan Gâdea
Ioan Berci
Sava Negrean Brudașcu
Ansamblul Folcloric Rapsodia „Someșană”
Lucia Potra
Amalia și Andrada Codorean Chindriș
Amalia Chiper
Ovidiu Purdea Someș
Maria Golban Șomlea
Ansamblul Folcloric „Mărțișorul”
Ionela Moruțan
Dinu Iancu Sălăjanu
Acompaniază: Orchestra „Regal Transilvan”

De asemenea, în data de 24 ianuarie 2018 accesul la patinoarul din Piața Unirii va fi gratuit după următorul orar:

10:00 – 11:30
12:00 – 13:30
14:00 – 15.30
16:00 – 17.30
18:00 – 19:30
20:00 – 22.00

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.