România și Grecia se întâlnesc la Cluj prin fotografie: expoziția „Natură, Cultură și Viață” se deschide pe 7 noiembrie la DIMIR & SON Gallery

Sâmbătă, 7 noiembrie 2026, între orele 12:00 și 14:00, la DIMIR & SON Gallery (str. Călărașilor nr. 1, Dealul Cetățuia), Rotary Club Cluj-Napoca Hoia organizează vernisajul etapei clujene a expoziției bilaterale itinerante de fotografie „Natură, Cultură și Viață” / „Nature, Culture and Life”. Proiectul reunește lucrări realizate de fotografi români și greci și invită publicul la un dialog vizual despre natură, patrimoniu și viața comunităților.

Parteneriat româno-elen la Cluj

Inițiat în mai 2026, cu primele vernisaje la Craiova și Atena, proiectul a continuat în orașe precum Târgu Jiu, Ploiești, Satu Mare, Iași și Constanța. Fiecare etapă conectează artiști, cluburi Rotary, instituții culturale și publicul local, contribuind la construirea unei rețele de colaborare care depășește granițele și durata unui singur eveniment.

Fotografiile explorează natura și fragilitatea mediului, tradițiile și patrimoniul, dar și viața cotidiană — felul în care oamenii își păstrează și transmit identitatea. Dincolo de valoarea artistică, expoziția propune întâlnirea dintre două culturi prin imagini, într-un limbaj accesibil generațiilor și comunităților diferite. Proiectul beneficiază și de un catalog trilingv, în română, greacă și engleză.

ICC înseamnă „Intercountry Committees” – „Comitete Inter-Țări”, structuri de cooperare în cadrul Rotary care apropie rotarieni, cluburi și districte din țări diferite. Scopul lor este cultivarea prieteniei, a înțelegerii reciproce și a păcii, prin schimburi interculturale, parteneriate și proiecte realizate împreună. Expoziția România–Grecia dă expresie concretă acestei misiuni: transformă cunoașterea celuilalt într-o experiență publică, construită în jurul artei fotografice.

Etapa clujeană pune în valoare și contribuția a trei fotografi din zona Clujului: Cătălin Arcu, Iolanda Ramona Bucșa și Daniela Monica Sălăgean. Un moment distinct al deschiderii va fi prezentarea mesajului video transmis de E.S. Carmen-Ileana Mihălcescu, Ambasadorul României în Republica Elenă, în sprijinul inițiativei culturale bilaterale. Organizatorii urmăresc să creeze și un dialog direct între artiști și public.

„O fotografie nu schimbă lumea de una singură, dar poate schimba felul în care o privim. În Rotary, relațiile durabile dintre țări încep prin cunoaștere, respect și prietenie. Comitetele Inter-Țări transformă aceste valori în cooperare și proiecte comune. Prin această expoziție, cultura devine un exercițiu concret de înțelegere reciprocă, iar fiecare imagine ne invită să privim lumea și din perspectiva celuilalt”, a declarat Oana Luca, din partea Rotary Club Cluj-Napoca Hoia.

Accesul la vernisaj este gratuit. Publicul este invitat sâmbătă, 7 noiembrie, între 12:00 și 14:00, la DIMIR & SON Gallery, str. Călărașilor nr. 1, Dealul Cetățuia, Cluj-Napoca. Programul include prezentarea proiectului și întâlniri dedicate fotografiei și dialogului cultural româno-elen.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.