Curtea de Apel Cluj a decis ca evacuarea romilor de pe strada Coastei și mutarea acestora la Pata Rât a fost ilegala. In acest sens, instanța a decis ca Primăria municipiului Cluj-Napoca va fi nevoita să plătească fiecărui reclamant, despăgubiri în valoare de 2000 de euro.

„Curtea de Apel Cluj admite excepţia de nelegalitate a dispozitiei nr 6397/2010 emisă de Primarul Municipiului Cluj. Constată nelegalitatea Dispoziţiei 6397/16.12.2010 a Primarului Muncipiului Cluj-Napoca şi admite în parte acţiunea în contencios administrativ. Obliga pârâţii să acorde despăgubiri pentru prejudiciul moral creat reclamanţilor prin evacuare şi mutare în locuinţele modulare din zona Pata Rât şi pentru condiţiile de trai din aceste locuinţe astfel: câte 2.000 de euro pentru fiecare reclamant, suma urmând să se socotească în lei la cursul BNR din ziua plăţii efective. Obligă pârâţii să pună la dispoziţia reclamanţilor locuinţe care să respecte condiţiile minimale stipulate în Anexa 1 a Legii nr.114/1996”, se arata în decizia instanței.
Hotărîrea nu este definitivă, iar reprezentanții Primăriei au anunțat că vor face recurs la Înalta Curte de Casație și Justiție.
Primarul Emil Boc este de parere ca Primaria va avea castig de cauza la recurs pentru ca cei care ocupau acel teren de pe Coastei nu aveau autorizatii de constructie.
350 de persoane au fost evacuate de pe strada Coastei in 2010 și li s-au oferit locuințe improvizate la Pata Rât, în apropierea groapei de gunoi a orașului. De la acel moment au fost organizate nenumărate acțiuni de protest, iar Primăria a fost obligata de CNCD să plătească 8000 de lei amendă.