S-a anulat celebrul Târg de vechituri de toamnă de la Negreni

Primarul comunei Negreni a decis anularea celebrului Târg de vechituri de la Negreni, eveniment care trebuia să aibă loc în perioada 7-10 octombrie 2021.

„Decizia a fost luată ca urmare a unor adrese venite din partea DSP Cluj și ISU Cluj prin care se semnala că lumea se află la începutul unui nou val de infectare cu coronavirus iar rata de vaccinare în comuna Negreni este foarte scăzută, de doar 11,69 la sută. Avem convingerea că vom depăși cu bine criza epidemiologică instituită la nivel mondial și vom reveni la normalitate pentru a putea organiza în condiții de siguranță acest eveniment tradițional, așa cum se cuvine”, a declarat primarul Dorin Manea.

Târgul de toamnă de la Negreni a fost aprobat oficial în anul 1815, deși el funcționa încă dinainte de această dată, având o tradiție în Evul Mediu.

La începuturi, Târgul Fechetău era locul unde oamenii de la munte coborau de pe văile Apusenilor să-și cumpere căciuli groase de blană și cojoace pentru iarnă, mărgele de cusut pe portul popular la gura sobei sau butoaie ori alte obiecte trebuincioase.

În prezent, târgul a devenit raiul colecționarilor și negustorilor de antichități, artă, mobilier, dar și o alternativă de piață ieftină pentru haine, încălțăminte, obicte de uz casnic, chiar și legume și fructe direct de la producător ori borcane pline cu bunătățuri de aprovizionat cămara. În ultimii ani, târgul ce se întinde pe mai bine de 1 km de o parte și de alta a Crișului Repede, într-un peisaj pastelat de toamnă, are și un rol social aparte.

Faci un comentariu sau dai un răspuns?

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.